Macri’s – Nici eu nu sunt român de-al lui Iohannis!

Președintele Iohannis vrea să-și crească popularitatea, pe seama noastră, a celor ce protestăm în stradă. Le spune, occidentalilor, că în stradă au ieșit „sute de mii de români, de-ai mei”. Ca și cum el ar avea vreun merit în asta. Mai mult chiar, a venit în piață, ca să-și crească popularitatea, când nu avea ce să caute acolo. După cum, nici un politician în funcție nu avea ce să caute acolo!

Domnule Iohannis, eu nu sunt printre „românii dumneavoastra”!

Nu-mi plăceți, și nu mi-ați plăcut niciodată. V-am votat de nevoie, ca să nu mai văd în fruntea țării un parvenit, ca pontănacul.

Dar nu-mi plac oamenii care vin într-un partid, dintr-altul, doar dacă sunt puși șefi! După cum nu-mi plac oamenii care scuipă unde au pupat! Ieri-alaltăieri va pupați cu PSD-iştii, colegii din USL, azi nu-i puteți vedea în ochi. Nu de mult mergeați de mână cu Antonescu și Ponta, să va ungă Marineru’ prim-ministru, dacă nu m-a lăsat memoria.

Și nu-mi plac oamenii care, odată ajunși în funcție, uită pentru ce au fost aleși. Timp de cam doi ani de zile. Până când, văzând că popularitatea a luat-o la vale, și șansele de realegere scad, dau buzna în față. Să confiște o mișcare de stradă, care s-a organizat singură, fără politicieni!

Și din cauza dumneavoastră, domnule Iohannis, suntem noi  în stradă! Pentru că, oameni ca dvs. au dus partidele în penibilul în care se zbat acum, făcându-le indezirabile. Suntem puși în situația, paradoxală pentru mine, să facem opoziție în stradă, pentru că nu avem partide credibile, pe care să le votăm, și să ne apere interesele, în Parlament. Noi nu ne dorim să ieșim în stradă, am prefera să avem democrație reprezentativă, și reprezentanții aleși de noi să-și facă treaba.

Cu partide de opoziție puternice, PSD n-ar fi avut majoritatea așa de ușor, ar fi trebuit să facă o coaliție mai largă, și atunci nu cred că ar fi mai avut curajul să ne ia de proști.

Deci, domnule Iohannis, scădeți unu din cifra „românilor dumneavoastră”. Ar trebui să fie ușor, având în vedere profesia dumneavoastră de bază.  Eu rămân un român al străzii.

Mulțumesc, Liviu Antonesei, articolul tău pe această temă a fost declicul, care m-a determinat să scriu cele de mai sus (https://antoneseiliviu.wordpress.com/2017/02/03/domnule-iohannis-eu-nu-sint-un-roman-de-al-dumneavoastra/).

Macri’s – Calin Nemes, dintre ingeri: Despre noi!

De cate ori vad tineri protestand in strada, mi-amintesc de Calin. Calin Nemes. Cel  pe care l-am cunoscut in facultate, ca omul care organiza celebra brigada Bum. A studentilor de la poalele Feleacului. Calin, cel care putea sa recite o poezie a unui revolutionar bolsevic rus, si s-o transforme intr-un indemn la revolta anticomunista.

Aflat in fruntea demonstrantilor de la Cluj, in decembrie 1989, Calin a mers in fata soldatilor, si-a descheiat camasa, si a strigat la ei: “Trageti, ma, am o singura inima!”, primind cu zambetul pe buze gloantele  izbavitoare. Dumnezeu nu l-a vrut langa el atunci. Dar, dupa cativa ani, disperarea l-a cuprins, vazand ca nu se schimbase mare lucru la noi,  si s-a sinucis. Nu inainte de a ne lasa mostenire, texte ca cel de mai jos:

 

„ […] Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.

Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.

Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.

Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.

Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”

Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. […]

Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.

Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeş (n.1961 – d.1993),  România liberă , 25 aprilie 1991

Macri’s – Despre minorități, ură, și nu numai…

parerea-mea

Hotărât lucru, odată cu propunerea dnei Shhaideh pentru postul de prim ministru, naționalismul românesc de cafenea și-a dat din nou metalul pe față. Iar imaginea pe care unii compatrioți ai noștri o promovează cu obstinație, doar la nivel declarativ, aceea a românului ultratolerant și omenos, care iubește tot ce e străin sau diferit, s-a cam dus pe apa sâmbetei!

Dacă ați stat pe FB zilele astea, și mai ales dacă ați intrat pe paginile lui Dragnea, Ponta sau – din păcate – și a distinsei doamne, ați avut toate ocaziile din lume să aflați ce înseamnă toleranță, pentru mulți dintre compatrioții noștri. E drept că mulți dintre ei nu au auzit de cratimă sau virgulă, iar când te înjură, înjurătura începe cu “Î-ţi…”, dar la urma urmei ei sunt majoritatea în țara asta, și trebuie să ne raportăm la majoritate, nu?

Deci toleranța e bună când o enunți la un spriţ, cu amicii, după ce s-au consumat de regulă vreo două sticle.

 -Domn’e, ca românu’ n-ai să vezi om bun! Prieten cu toată lumea, domn’e. Îți dă și cămașa de pe el, ca să fie totul bine. Uită-te la toți străinii ăștia de la noi din țară: unguri, sârbi, turci sau țigani. Unde naiba mai trăiesc ei așa bine ca-n România? Suntem proști de buni, asta e…

Deci suntem toleranți cu “străinii” care viețuiesc în România de sute de ani. Dar ce facem când istoria/Dumnezeu se amuză, și ne plantează un neamț protestant ca președinte, sau o femeie – tătară musulmană – ca posibil prim ministru? Trec peste alt președinte cu origini țigănești, și peste niște primari țigani ai capitalei, pentru că ei au trecut aproape neobservați în țigănia generală din țara asta, de după 1989, când ridicatul fustelor în cap a devenit sport național.

Când se întâmplă minunile amintite mai sus, naționalismul de operetă al românului începe să-i umfle acestuia bojocii, și o variantă modernă din aria calomniei începe să erupă în ețer. Și cum tot românul, cult sau semianalfabet, a descoperit FB-ul, luptele se mută în această arenă modernă, unde poți să dai frâu liber sentimentelor, fără restricție.

-Am avut atatia domnitori in istorie care au luptat impotriva strainilor, a turcilor, ungurilor, etc , etc.. iar acum in 2016 PSD-ul decide ca Romania sa aiba un Premier musulman, si inca 20% din parlamentari sunt Unguri. Felicitari votantilor, va meritati soarta…

– Ne-am fript cu un neamt, vrei sa „sarim in aer” cu o musulmanca? Huooo!

-Jeguri comuniste… i-ati adus pe jidanii aia sa va coordoneze campania, iar acum colac peste pupaza ati numit un musulman premier al Romaniei, chiar de 21 decembrie.

-Viermilor, au murit strămoşii noştri să nu fie ţara asta un paşalâc şi nişte paraziţi ca voi aduc o jihadistă ca prim ministru.

-Prima mișcare o sa fie „Ridicarea mega-moscheiei din București și evident musulmanizarea României”….e jaleeee…

-O musulmana intr-o tara covarsitor crestina!! Ati calcat pe Sfantul Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si cei care s-au luptat pentru fiinta nationala si crestina a poporului roman.

Hai și cu una tare, să mai și râdem:

 -O fi sora lui Iohanis sau ceva matusa?

V-a fost de ajuns? Am ales poștări reproductibile, îmi cer scuze că nu pun și numele autorilor, nu e scopul acestui articol să le promoveze părerile, care sunt mai mult decât discutabile.

Ce observăm? Că suntem toleranți cât timp ne comparăm cu alte popoare, și ne raportăm la lucrurile care se întâmplă la ei acolo. Când lucruri mai mult sau mai puțin asemănătoare se întâmplă la noi, luăm foc, ca o petardă chinezească (sic!).

Câteva stereotipuri naționaliste revin cu obstinație în aceste luări de poziție ale cetățenilor noștri, câteva clișee de care n-am putut să ne dezbărăm, după sute de ani de folosință zilnică a lor.

Etnicii minoritari, care trăiesc în țara noastră – între granițele ei mai vechi sau mai noi – de sute de ani, sunt în continuare priviți ca “străinii” care trăiesc printre noi. Că ungurii sunt aici din sec XII-XIII, și  că, prin răsucirile istoriei, românii ardeleni au trăit multe sute de ani în țara lor, Ungaria, are mai puțină importanță pentru “vocea patriotului naţionale”. Că sașii au venit și ei acum vreo şapte-opt secole în Ardeal, și că au pus de multe ori pecetea civilizației apusene pe evoluția zonei respective, nu contează pentru românii care nu prea au mai pus mâna pe o carte, de vreo 10-15 ani, de la dispariția cărților de telefon.  Că evreii au făcut și multe lucruri bune, nu numai să “sugaă sângele poporului”, e greu de aflat, dacă nu-ți place să citești și să te informezi. Despre țigani ce să mai zic? De ce credeți că avem cea mai mare populație de țigani din Europa, pentru că suntem toleranți? Nu. Pentru că boierii români din evul mediu s-au prins că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, trimițându-le  fortă de muncă gratis. Aşa ca i-au legat de glie, oprindu-i  din drumul lor spre vest.

Deci “străinii”  sunt tolerati pe-aici de secole. Turcii si tătarii, doar de vreo sută patruzeci de ani. Lipovenii sunt si ei destul de proaspeţi, in calitatea de” musafiri”, comparativ cu alţii…

Cum îi tolerăm? Bine, pana ne supără ceva la ei. Atunci toleranţa noastra “proverbială” se duce ca un fum. Şi-i mai trimitem pe unii la Bug, mai facem un mic pogrom pentru aţtii, din cauza câtorva bezmetici  îmbatati de aroma bolşevismului, îi mai vindem statelor civilizate, pe bani buni, ca pe evrei şi germani. Și suntem de treaba, că nu cerem mai mult de 40.000 de mărci pe un neamţ!

Când nu mai putem face nimic faptic, ne multumim şi cu isteria declarativa.

-Ce nu le convine secuilor astia? Ce vor, sa afiseze steag? Ia sa plece domn’e in Ungaria, mama lor de bozgori, ca aia e tara lor!

-Si Arafat, ce vrea domnule arabul asta “…”? Sa conduca el peste tot? Sa faca ceva mai intai pentru Romania, daca nu sa plece acolo la el, in…, in…, acolo, la arabi!

-Neamt venetic si eretic, vandut jidanului de Soros, sa fie presedinte peste romani?

-I-ar tiganii astia, domnule? I-ar fura si praduiesc? Sa plece la mama lor, in India, sa ne lase in pace!

Aici se observă influența televiziunilor din ultimii 50 ani, românul verde  a aflat că țiganii n-au venit din Egipt, cum se credea în ultimele secole, ci din India. Și apelativul “faraoane”, adresat țiganilor, e din ce în ce mai rar auzit. Nu putem însă să-i condamnăm pe predecesorii românului verde pentru neștiință, toată Europa medievală i-a confundat pe țiganii ce veneau dinspre est , cu refugiații creștini copți veniți din Egipt, după ce bună parte au fost măcelăriți de mamelucii musulmani. Dacă televiziunile i-ar învăța pe români și folosirea cratimei, poate lucrurile s-ar schimba puțin în mai bine.

Observați de asemenea că, într-adevăr, clișeele bozgor și jidan revin în limbajul nostru, chiar și a celor mai tineri, când furia naționalistă ne dă ghes, deși păreau uitate pentru totdeauna.

Un alt clișeu, să-i zicem “întoarcerea la voievozi”, revine și el periodic  în argumentație. Îmi place foarte mult invocarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, voievodul nostru canonizat de către biserica ortodoxă, ca luptător împotriva străinilor Cât despre canonizare, ce importanță mai are că Ștefan – ușor și fără judecată – lovea cu moartea și printre ai săi, cum frumos zicea cronicarul Ureche? Omorul la o beție nu prea se pune, obicei despre care locuitorii unui anumit județ din Moldova ne-ar putea spune mai multe.

-“Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare la statu, mânios și de grabu varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omoria fără judetu”.

Clișeele nu sunt însă prezente numai  în mintea omului de rând, ci și în cea a ziariștilor, după cum se vede.  A fost de ajuns să scrie un ziarist despre dna Shhaideh că este nepoata “celebrului” Kemal Karpat, că toți ceilalți au luat cu copy-paste afirmația. Fără să știe cine este Kemal Karpat și ce vrea el, important este că se pare că ar fi celebru, probabil cititorii știu asta, și atunci să nu se facă de râs.  Apropo, Kemal Karpat (nume autoatribuit) a ajuns celebru, dar după ce la 18 ani a părăsit România! Un interviu interesant cu domnia  am citit  in Adevărul acum câțiva ani, puteți să-l căutați pe net,  merita citit.

Și aici ajungem la alt clișeu naționalist-ziaristic, ca să zic așa. Când bem ceva, sau când scriem în ziare, îi înjurăm pe unguri, machedoni, ţigani, turci sau  evrei,  la grămadă. Când unul dintre ei excelează într-un domeniu, și devine cunoscut prin lumea largă, se schimbă halimaua! Brusc, el devine “românul nostru” celebru, om deosebit, care luptă pentru culorile românești!

Hagi, Boloni, Dembrovski, Rica Răducanu, Halep , Ecaterina Szabo, Patzaichin și sute de mulți alți sportivi intră în această categorie. Mai mult chiar, comuniștii s-au gândit că numele unui sportiv de excepție, care reprezintă România, nu dă bine să sune ungurește, de exemplu. Și  Loczi devine Ladislau, Imre devine Emeric, Katalin devine Ecaterina, că sună mai românește, sau măcar nu mai sună ungurește. Iar ziarele țin să sublinieze “românul Bela Karoly”, românca Reka Szabo”, sau de ce nu, “românul Francisc Vaştag”. Se întâmplă și cu “antrenorul român Herbert Muller”, ca să nu ne limităm doar la maghiari. Se întâmplă și cu savanți, scriitori (scuze, Herta Muller), regizori s.a.m.d. Este  greu să spui “jucătorul român de origine maghiară”, și – la urma urmei – de ce ar fi importantă naționalitatea, într-un stat naţional unitar și indivizibil?

 -Și ce daca au plecat din Romania? Respect, ati spus? Hai, domn’e, fugi de-aci cu din astea!

Macri’s – Despre Pseudosmerenie!

 

Nu cred ca visa Dan Teodorescu, „ala de la Taxi”, ca melodia lui despre smerenie sa genereze atatea controverse. Si sa primeasca tone de injuraturi sanatoase, unele dintre ele cu trimitere directa la originea si intelectul lui. Drept este ca multe s-au dus, prin ricoseu, si spre prietenii sau cunostintele sale, care – plini de bunavointa si impartasind ideea clipului – si-au pus vocea si  mimica la treaba, pentru a intari mesajul.

Care mesaj nu inteleg de ce a deranjat atata lume, cand este de fapt mesajul transmis de atatea ori de-a lungul istoriei, ba de sf. Francisc, ba de Sf. Augustin, ba de sfintii calugari de la Athos, ba de calugarii pustnici, foarte apreciati de ortodocsii rasariteni. Si, cu riscul de a fi acuzat de fortarea notei, este chiar mesajul lui Isus Nazariteanul, care indemna oamenii sa-si ridice biserici in suflet, nu pe pamant.

Este totodata mesajul Reformei, care a incercat sa abata catolicismul de la calea indepartarii de oameni, fara prea mari sorti de izbanda. Pentru ca vedem in orasele mari din Occident domuri impunatoare, atinse de gigantism, care se umplu mai degraba de larma turistilor, decat de a credinciosilor. In acelasi timp bisericile ortodoxe micute, din satele din rasaritul Europei, se umplu la slujba de oameni simpli, veniti cu speranta aflarii mantuirii.

Daca oamenii simpli cauta mantuirea in bisericute, asta inseamna ca – pastrand proportiile, neamurile ar trebui s-o caute in catedrale gigantice? Un neam fara o Catedrala a neamului oare nu ar putea fi mantuit? Biserica de la Curtea de Arges si Biserica Reintregirii oare nu erau suficient de mari si frumoase ca sa ne aflam mantuirea? Pentru Dumnezeu oare marimea conteaza?

Sunt nepotul unui pastor covasnean, prins in capcana transhumantei, care avea o relatie foarte personalizata cu Dumnezeu. Il invoca uneori in momentele de cumpana ale calatoriei sale repetate. Ii promitea cine stie ce odor ce va cumparat bisericii, si se tinea intotdeauna de cuvant. Cand se intorcea acasa  tragea niste chefuri strasnice cu popa din sat. Care bea si manca cu pofta carne de miel in postul pastelui, iar a doua zi predica in biserica abstinenta si smerenia. Cand oprea prin vreun sat, in lungul drum spre Dunare, tragea de regula la preotul local, pentre ca stia ca acolo se manca si se bea cel mai bine. Dar copiilor sai le spunea intotdeauna:

-Cand aveti vreu necaz, vreo suparare, cand simtiti nevoia sa vorbiti cu Dumnezeu, mergeti pe camp. Opriti-va la un copac, sau la un tufis, ingenuncheati si spuneti-i Lui ce aveti de spus. Daca Dumnezeu exista, va va auzi acolo la fel de bine ca in biserica. Dar nu va duceti sa va destainuiti preotilor, pentru ca in gura lor este multa fatarnicie, si ei sunt primii care calca poruncile sfinte.

Cred ca pastorii nomazi au pastrat intotdeauna ceva din credintele vechi, precrestine, in sufletul lor, si s-ar fi destainuit mai degraba campului, codrului sau cerului, decat unui om dovedit fatarnic, chiar daca imbraca sutana.

Ce m-a uimit si mai mult la cruciada anti – „ Despre smerenie” de pe net, este violenta manifestata, limbajul sub orice limita de decenta, si mai ales spiritul anticrestin al smeritilor postaci.

Mai oameni buni, oare crestinismul nu propovaduieste toleranta, intelegerea, iertarea, piosenia?

Eu inteleg ca un om, crestin practicant si convins, deranjat de un cantec care-i contrazice ideea despre cum trebuie sa arate o biserica in care sa-l gasesti pe Domnul, il dojeneste pe cel despre care crede ca a gresit! Nu ca se apuca sa-l injure ca la usa cortului, sa-i verse galeata cu laturi verbale in cap, sa-i conteste brusc valoare artistica, ba mai mult, chiar si calitatea de om!

Nu prea seamana a crestinism asta, bre!

Dupa cum nu a crestinism a semanat gestul BOR  de a intoarce spatele victimelor de la Colectiv!  Pentru ca noi ne rugam doar in biserici, nu? Sau mai bine  in catedrale mastodont, ca sa fim mai apoape de El…

Am spus ca pe langa Dan, ca autor moral el macar incaseaza  „drepturile de autor”, galeata de laturi s-a abatut si asupra celor care i s-au alaturat in promovarea ideii clipului. Deveniti brusc: ratati, otrepe, lepadaturi, vanduti, alogeni (!) s.a.m.d. Limbajul aminteste categoric de infierarile din anii ’60, asa ca dati-mi voie sa va spun, citandu-l oarecum pe Marx,  ca „o stafie bantuie mintea multor compatrioti, stafia comunismului”.

Nu zic despre cei 21, sau 27, ca ar fi valorile reprezentative ale neamului, nici gand. Majoritatea ar fi ceea ce numim „vedete” in acceptiunea televizionista. As zice chiar – rasucind iar un citat, ca un popor are la un moment dat vedetele pe care le merita!

Dar vad in clip un Bittman, care mi-a incantat  tineretea, un Toni Grecu care mi-a distrat-o, cantareti de succes ca Monica Anghel, Banica jr. sau Goia – care fac sali pline la spectacolele lor, un Alexandru Andries care spune tot timpul lucrurilor pe nume (v. La Rovine), un Cartarescu care e injurat foarte des pentru ca scrie (si e greu de citit, nu?), si ultimul – dar nu cel din urma – maestrul Rebenciug.

Care maestru, luat cu problemele curente, a uitat de data asta sa vina cu sulul  de hartie igienica, cum a facut in 1989 la Televiziuea Romana. Si sa spuna, asa de final:

-Mai, smeritilor, care injurati ca la usa cortului, in postul pastilor, pe net sau in presa. Avizilor de like-uri! Dupa ce terminati, luati hartia asta si stergeti-va la gura!

Aferim, bre!

Povestea porcilor. Sau cum trei crai de la rasarit au reusit sa fure o provincie a Imperiului Otoman – ep. 3

Si asa se face ca, la cateva luni dupa schimbarea de stapan din Imparatie, pe tarabele cu ziare, reviste, Topi-Top, Boni-Bon, sugiuc, rahat, halvita si alte lucruri trebuicioase poporului de la malul marii, aparu si un ziar pricajit, cu hartie mai degraba galbena si cu caractere culese sovaielnic. Numele lui, Veghetorul, dadea sperante celor proaspat convertiti la religia libertatii presei, ca vor afla lucruri minunate din el, lucruri pe care fostul oficios local al Partidului, convertit din Dobrogea Noua in Cuget Liber (!) nu avea cum sa le spuna. Era acest ziar cu aparitii saptamanale rodul luptei hotarate pe care Strutescu o dusese cu convingerile si economiile colegilor sai!

-Ba, esti nebun? Sa scoatem un ziar? Ce dracu sa facem cu el?

-Si ce, ne pricepem noi la ziare, intreba siderat Porcescu?

-Da’ aia de au umplut Romania de ziare se pricep, ma, desteptilor?, contraataca Strutescu.

-Si crezi tu ca o sa facem noi bani cu un ziar?, reveni Legumescu.

-Nu, nu o sa facem „bani”, ci ne vom umple de bani, spuse hotarat Strutescu.

-De unde, ma, ciumegule? Cat poti sa castigi dintr-o foaie din asta?

-Dintr-o foaie nu cred sa castigi mare lucru, dar pe langa foaie se fac banii!

Iata care-i planul: scoatem ziarul saptamanal, o sa-l scriem noi si mai gasim niste colegi cu talent, carora o sa le dam cate-o bere, alaturi de onoarea de a-si face numele cunoscut in ziar. Toate ziarele de azi il pupa in cur pe Iliskov, noul Imparat. Noi o sa fim singurii care-l atacam. Si aratam ca nu e decat un comunist batran, pus de Rosu Imparat sa pastoreasca imparatia asta de fraieri, pe care-i cumperi in 5 minute vorbindu-le mieros, dandu-le 100 lei la leafa, si ceva mancare ieftin sau gratis. Lumea o sa se bata pe ziarul nostru, vor sta la cozi joia dimineata ca sa-l cumpere. Vom face tiraj, si chiar vom castiga niste bani.

-Si unde naiba tiparesti tu un ziar? De unde iei hartie?

-Il tiparim la tipografia veche. Cuibul ala de comunisti de acolo e speriat de moarte ca le-a cazut guvernul. Daca se impotrivesc ii amenintam putin ca facem publica atitudinea lor retrograda, si ca-i vom intreba public: „Ce-ati facut, ma, in ultimii 5 ani?”. Cu intrebarea asta deschizi orice usa. Ne vor da si hartie, o sa-i platim cu o parte din incasari, plus economiile ce le avem. Ne vom finanata de la numar la numar. Colegii nostri vor cumpara ziarul, vor spune si altora, anticomunistii vor afla repede si se vor inghesui sa-l cumpere, si tot asa.

-Si de unde apare muntele de bani de care tot vorbesti, ma?

-De unde? Uite de aici, rase Strutescu, batand cu palma pe Registrul informatorilor si gazdelor, recuperat din sediul Securitatii de pe bd. Mamaia. Nu v-am zis ca ne-a pus dumnezeu mana-n cap cand l-am gasit?

-Tot ne omori cu hartoagele astea, de unde scoatem noi bani?

-Chiar din ele. Dupa ce ziarul va avea tiraj, cam peste 6 luni sa zicem, pe prima pagina vom tipari un anunt: „In curand ziarul nostru va tipari Lista turnatorilor la securitate din Judetul Constanta”! Vom tine anuntul pe prima pagina vreo 2-3 luni, si-i vom pune pe jar pe toti mocofanii astia care de-abia asteapta sa vada cine-i turna la Securitate, ca s ale ia gatul alora.

In timpul asta noi ii vom contacta pe toti fraierii astia din lista. Majoritatea au telefon, ca Securitatea le facilita contactul cu ofiterul responsabil. Ii sunam si le spunem:

-Fraticule, avem lista cu turnatorii, si te gasiram si pe mata pe acolo. Fa bine si pregateste 25.000 lei, ca sa ni-i dai, altfel te dam la gazeta, si nici dracu nu va vrea sa mai vorbeasca cu tine. Plus ca unii dintre aia turnati s-ar putea sa puna mana pe un par, si sa-ti dea si una in cap. Mai ales daca au facut parnaie din cauza ta. Nu-i nevoie sa ne cauti, te sunam noi peste 2 saptamani.

-Ba, tu esti nebun, 25.000 de lei sunt bani multi!

-Si ce daca fraiere, pe astia ii vaiti? Ia sa deschidem registrul, uite ce scrie la asta, Mihalache, ca are indemnizatie lunara 500 lei. Mai tare, uite, urmatorul – asta, Mihalas, avea 1500 lei, plus prime.

-Cum ai spus, Mihalas? Ba, eu stiu cine este asta! E profesor la universitate, si e securistul ei. Am un var student la sudura, care este prieten cu el. Il mai scoate pe prof cand si cand  la o masa in oras. Si cand are probleme cu vreun examen picat, il roaga sa-l ajute. Si cica nici un profesor n-are curaj sa-l refuze cand le cere sa-l treaca pe varu-meu. Si cateodata varu-meu apeleaza si pentru prieteni, contra cost, binenteles.

-Asa, tare omul. Asta are viitor, ba! O sa-i cerem, stai asa…, o sa-i cerem 200.000 lei!

-Ba, nebunule, cu 200.000 iei doua Dacii, esti dus cu capul?

-Nu am, dar asta are practic doua salarii, plus spagile de la examen. Si daca apare in lista, are cel mai mult de pierdut, il da afara de la facultate, si viata i s-a dus dracului.

-Bine, ma, daca tu scoti doua sute de miare de la asta, eu te port in spate pe platoul scolii, la apelul de dimineata, o luna intraga, zise Legumescu.

-Apuca-te sa te antrenezi atunci, mai scoaba…

Si lucrurile incepura sa se desfasoare asa cum planificase Strutescu, cel cu infatisare de corsar, care avea el vreun pact semnat cu necuratul, ca prea le potrivise asa de bine pe toate.

Ziarul aparea joia, si lumea se batea sa-l cumpere, pentru ca era singurul pe plan local care nu facea propaganda partidului neocomunist incotopenit la putere. Cuget Liber, ex Dobrogea Noua, se intorsese la vechile obiceiuri, vazand ca la putere sunt aceeasi vechi tovarasi de drum. Dupa vreo 6 luni ziarul a inceput sa anunte ca va publica ”in curand” lista cu turnatorii si gazdele securitatii. Si a tinut-o asa luni de zile, pana cand lumea se cam plictisise de asteptare. Intr-un tarziu, cand aproape ca nu mai speram, ziarul a publicat in cateva numere vreo doua sute de nume, majoritatea morti de mult, sau plecati din Constanta de multi ani de zile! Toti muncitori, docheri, bucatarese si alte meserii cheie.

Dar in aceste luni eroii nostri dadeau telefon dupa telefon, amenintau, injurau, dadeau termene, si sute de mii de lei, dupa alte sute de mii de lei, li se inghesuiau in buzunare, pana cand s-au facut milioane si zeci de milioane. Si asa s-a confirmat previziunea lui Strutescu, cu muntele de bani.

Mai trebuie sa mai spunem ca, da, Strutescu se pare ca avea intr-adevar harul premonitiei, mai ales in ce-l priveste pe Mihalas. Care a platit scrasnind din dinti cele doua sute de miare. Si, care avea intr-adevar viitor maret, pentru ca nu peste mult timp avea sa fie ales primar al urbei, ca reprezentant al unui partid nou, democratic, nascut de vremurile tulburi ale postrevolutiei. Postura din care a continuat sa „ajute” niste tineri porniti sa ia viata in piept, cu spatii comerciale, terenuri, autorizatii si alte alea.

Si uite asa trei crai de la rasarit au furat o intreaga provincie a Imperiului Otoman!

 

 

 

Observatie

Acest text este binenteles un pamflet. Orice asemanare cu personaje reale este cu totul, dar cu totul intamplatoare.