Anti-daca – de Kostas Varnalis

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul, si cu-n cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni, si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul,dar altora nu-l ierti;

De nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spoun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il pui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala ,pe amandoi la fel;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacita
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba, si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu poti altele scorni

De poti sa faci intr-una dintr-un castig o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie
Dar tu sa fi platitul gasesti ca-i drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul,si inima, si nervii
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii
Cand toti striga-„‘nainte !” ,tu doar sa strigi „‘napoi!”;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii, dar te inseli amarnic!

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
Si-n umbra lui te-nlinisti, ca-n umbra unui pom
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi-ntre Domni, Intaiul, dar niciodata OM …

RADU GYR – Iisus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr