In memoriam Ghiță, porcul românesc – 2

Binențeles că porcii, odată crescuți la greutatea visată, mai trebuiau și tăiați! Ziua de Ignat era fascinantă din multe puncte de vedere pentru noi, copiii. Ne trezea din somn, dis de dimineață, guițatul agonizant al porcilor, sacrificați în virtutea tradiției și a necesarului de hrană pentru sezonul rece. Erau niște zgomote pe care am fi preferat … Continuă să citești In memoriam Ghiță, porcul românesc – 2

Reclame

In memoriam Ghiță, porcul românesc – 1

Pe porcii noștri, cei pe care îi creșteam în curte în vremea copilăriei, îi chema invariabil Ghiță. Nu știu să spun de ce, n-am reușit să aflu răspunsul de la părinți. Nu știu dacă și în alte case din Obrejița era obiceiul asta, să-ți botezi porcul cu același nume, an de an. Pentru că dacă … Continuă să citești In memoriam Ghiță, porcul românesc – 1

Roșii si roșii…

Azi am cumpărat din piață niște roșii acceptabile. Asta înseamnă că aveau o fărâmă de gust ce amintea de roșiile de acum 30 de ani, sau mai mult. Și nu mi-am putut reprima un oftat când mi-am amintit că – la sfârșitul verii – mâncam cele mai faine roșii. Adică roșiile acelea mari, pe care … Continuă să citești Roșii si roșii…

Jurnal de bord – Obrejița interbelică

  foto: Monitorul de Vrancea   Nu-mi închipuiam că ideea păstrării și conservării obiceiurilor strămoșești, ca marcă identitară a neamului, este o preocupare mai veche de anii 60-70 ai secolului trecut, în țara noastră. Cam atunci au început, din câte credeam eu la un moment dat, să fie înregistrate – pentru generațiile următoare – obiceiuri, … Continuă să citești Jurnal de bord – Obrejița interbelică

Jurnal de bord – Covrigi de Buzău

Ieri mi-a scris consoarta pe messenger să cumpăr niște covrigi de Buzău. În prima clipă am avut un moment de blocaj, prins și cu problemele de la muncă, neînțelegând cum să ajung eu la Buzău să iau covrigi? Apoi procesorul și-a dat drumul la capacitate aproape normală, și am realizat că vrea covrigi de Buzău … Continuă să citești Jurnal de bord – Covrigi de Buzău

Cutremurele mele – partea I

Lumina becului cu incandescență spânzurat în tavan zugrăvea toate lucrurile din încăpere, dându-le o tentă gălbuie. Deși pe bec scria 100 w, iar camera era destul de micuță, lumina nu era nici pe departe atât de puternică pe cât ar fi trebuit. -Ai dracului, ăștia de la Fieni, fac economie și la filament, glumea tata. … Continuă să citești Cutremurele mele – partea I

Să bem vin, ca să trăim!

Atârnată de un cui de 6, bătut în ștrenghi în șipca aștarului ce acoperea cosoroaba, grinda aceea puternică pe care se reazemă acoperișul, atârna oglinda de bărbierit a tatălui meu. De cuiul acela nimeni nu putea să atârne altceva, chiar și în zilele în care tata nu se bărbierea, ca să-și fi atârnat acolo oglinda. … Continuă să citești Să bem vin, ca să trăim!