Holocaust (povestire scrisa pe la 16 ani)

Mă trezesc speriat în liniștea miezului de noapte, sfâșiată doar de un tic-tac obsedant. Și nu știu dacă este banalul ceasornic de pe noptieră, sau mecanismul numărând invers clipele ce le mai are de trăit omenirea!   Urlete de groază. Țipete. Oameni alergând. Fețe îngrozite. Uși trântite. Storuri trase. Pași grăbiți. Bufnituri de corpuri prăbușindu-se … Continuă să citești Holocaust (povestire scrisa pe la 16 ani)

Reclame

Cutremurele mele – partea a II-a

Calmul tatălui meu la cutremurul din 1977, care mi s-a părut extraordinar la 14 ani, avea să mi se transmită cumva și mie într-o oarecare măsură, nu știu dacă genetic, deși la vârsta respectivă nu mi-aș fi putut imagina asta. Nu știu care este sursa sa, poate o anumită filozofie asupra vieții, întotdeauna am considerat … Continuă să citești Cutremurele mele – partea a II-a

Cutremurele mele – partea I

Lumina becului cu incandescență spânzurat în tavan zugrăvea toate lucrurile din încăpere, dându-le o tentă gălbuie. Deși pe bec scria 100 w, iar camera era destul de micuță, lumina nu era nici pe departe atât de puternică pe cât ar fi trebuit. -Ai dracului, ăștia de la Fieni, fac economie și la filament, glumea tata. … Continuă să citești Cutremurele mele – partea I

Cântă-mi, lăutare…

Nea Amet se trăgea din stirpea aceea a lăutarilor țigani, atinși de har, capabili să se facă remarcați în orice cultură, în orice limbă, pe orice meleag. Lăutari cărora li se punea un instrument în brațe de la vârsta la care erau capabili să-l țină în mână, și care care luau lecții zilnice de cântat, … Continuă să citești Cântă-mi, lăutare…

Dacă nu dădea Petrescu gol…

În vara lui 1998 lucram pentru o multinațională de asigurări de viață, și – pentru că promovasem unit-manager, în iarna precedentă – un val de cursuri de management se abătuse asupra mea. La fiecare câteva luni plecam pentru 2-3 zile la câte un curs. Centrul de pregătire al firmei fusese fixat la Brașov, ceea ce … Continuă să citești Dacă nu dădea Petrescu gol…

Să bem vin, ca să trăim!

Atârnată de un cui de 6, bătut în ștrenghi în șipca aștarului ce acoperea cosoroaba, grinda aceea puternică pe care se reazemă acoperișul, atârna oglinda de bărbierit a tatălui meu. De cuiul acela nimeni nu putea să atârne altceva, chiar și în zilele în care tata nu se bărbierea, ca să-și fi atârnat acolo oglinda. … Continuă să citești Să bem vin, ca să trăim!

Cum l-am zugrăvit pe Tovarășul, în iarna lui ’72

  Privită prin sticla geamului dublu de la clasă, zăpada din curtea școlii arăta cam ca făina ce acoperea pardoseala morii lui Loe, de la Slimnic, la sfârșitul zilei de lucru. Când praful de făină scăpat pe lângă saci, la umplerea acestora, sau prin crăpăturile jgheaburilor din lemn prin care era îndrumat către parter, amestecat … Continuă să citești Cum l-am zugrăvit pe Tovarășul, în iarna lui ’72