Blogul lui Gazosu 2 – Fără factură?

Dacă Wim era un personaj prin harul său de inginer, plin de soluții îndrăznețe la probleme dificile, șirul personajelor din firmă era unul lung, și nu mă refer numai la expați aici. Deși unul dintre ei merită neapărat amintit.

Dacă vă puteți imagina asta, o firmă de israelieni a adus pentru a coordona construirea și montarea unei fabrici de sucuri un… scoțian! Da, da, un scoțian. Fergurson să-i zicem, tipul respectiv, era plătit să supravegheze ca banii acționarilor să fie cheltuiți cu maximă chibzuință. Contractul lui se încheia când prima șarjă de suc era îmbuteliată, și probele dovedeau că totul este ok.

Fergurson semăna foarte bine la ten cu burta unui pește de Dunăre, după ce a fiert temeinic în cazanul de ciorbă al unui lipovean flămând. Culoarea respectivă o avea pe tot corpul, corp căruia soarele i se vădea un dușman înveterat. Ochii, de un albastru spălăcit, și buzele livide, completau portretul cu față prelungă și urechile cam prea mari.

Îl vedeam rar în fabrică, stătea mai mult pe la birouri și în Bucureșți, dar sunt sigur că știa tot ce mișcă în zonă, și mai ales orice leu cheltuit. Era atât de strâns la mână, încât îl întreba repetitiv pe șoferul său, trimis duminică de duminică să-i aducă la vilă 2 sticle de vin roșu și o fetiță, care să-i umple seara:

-Relu, la voi fetițele nu sunt înregistrate, nu?

-Înregistrate?, o făcea respectivul pe nestiutorul.

-Da, la fisc, la medic.

-Nici vorbă! Dar stai liniștit, eu îți aduc fete curate, nu le iau de pe stradă, ce naiba!

-Da, știu. Dar nefiind înregistrate, nu pot să-ți emită factură pentru serviciile oferite, concluziona  Fergurson, cu o figură suferindă.

Da, oameni buni. Dacă fetele noastre ar fi emis factură, scoțianul ar fi băgat-o la decont și pe aceea, o dată cu vinul…

Cunoscut pentru talentele sale, Fergurson m-a lăsat mască pe la jumătatea lui august, când am început să îmbuteliem, la început de probă, apoi pentru câțiva clienți mai speciali. Fabrica avea vreo 25 de angajați, și îmbutelia pepsi doar la sticluțe de 250 ml. Ea avea o singură linie de îmbuteliere, și în primele zile orice om trecea pe lângă linie lua o sticluță necapsată, rece la 4 grade Celsius, și o dădea pe gât de parcă ar fi fost muritor de sete. Și asta și de 10 ori pe zi! Deranjul era că puneau mâna pe sticle direct pe bandă, înainte de mașina de capsare, cu risc de contaminare și lipsă totală de igienă. Plus că nu beau din sticlele rebut, ci luau direct de pe linie. De aceea eram nevoit să strig la ei de multe ori pe zi, lucru ce mă enerva, binențeles.

-Lăsai, lasă-i să bea cât vor, îmi spuse într-o zi Fergurson, care asistase la un astfel de episod.

Va dați seama că am rămas mască, văzându-l pe scoțian cerându-mi să accept consumul de suc la discreție.

-Da, Fergurson, dar nu este ok, avem 3 paleți de sticle rebut, a căror singură problemă este că sunt un pic prea pline, sau un pic prea goale față de standard.

-Lasă-i, nu-ți fă griji, în maxim două săptămâni n-o să mai bea nimeni din fabrică pepsi.

Și a plecat sus la birouri, lăsându-mă complet în ceață.

Binențeles că omul știa ce spunea, după circa două săptămâni ni se întorcea stomacul pe dos numai când intram în secția de îmbuteliere, de la mirosul puternic de cola, nici vorbă să mai și bem ceva. Pur și simplu nu știam ce să facem, și ce să bem când ne era sete, vremea fiind caniculară în anul respectiv. Așa că l-am sunat pe nea Ion, meșterul de la Bucureșți care venise să ne ajute cu primele probe de îmbuteliere, și care lucra din 1965 la îmbuteliat de sucuri.

-Să trăiești, nea Ioane!

-Să trăiești și matale, domn inginer!

-Auzi, am și eu o întrebare: voi ce beți acolo, în fabrică la București, când vă este sete?

-Sete? Aha, au trecut două săptămâni deja? Vi s-a acrit de pepsi?

-Ni s-a acrit rău de tot…

-Domn inginer, noi îmbuteliem – pentru noi – sifon. Seara spălăm instalația bine, îmbuteliem câțiva paleți de sticle cu sifon, și cu asta trecem vara.

-Mulțumesc mult pentru ajutor!

Înainte ca nea Ion să vină să ne ajute cu probele de dare în folosință, primisem de la firma mamă tot felul de cutii de conserve mari, cu caramel și esență de pepsi. Plus niște bidoane mari de plastic, de 24 litri, care aveau câte un cap de mort mare lipit pe ele, și cu eticheta de Acid fosforic. Toate le-am pus în magazie, sub cheie. Magazia de zahăr era și ea plină, apă venea pe conducte, CO2-ul venea din rezervor, totul era gata de marea magie.

-Miercuri vine nea Ion, un meșter din București, să vă ajute să faceți probe, îmi spuse șeful meu într-o luni.

-Să vină, chiar e momentul să ne apucăm de treabă. Să pornim, să livrăm, să vină și camioanele alea promise, ca să mă mut și eu la parcul auto, și să scap de fabrica asta odată.

-Nu-ți place în fabrică?, mă întrebă el mirat.

-În nici un caz. Dacă-mi plăcea, mă duceam să lucrez la Steagul Roșu, sau la Dacia, ori la Aro.

Nea Ion a coborât din mașină în ziua anunțată. Era aproape de pensie, un pic șantaliu, și foarte comunicativ.

-Cine-i șeful aici?, a întrebat el primul băiat ce i-a ieșit în cale, când a intrat în hală.

-Inginerul ăla cu mustață.

Așa că m-am trezit imediat dând mâna cu el.

-Domn inginer, eu sunt nea Ion, am venit pentru probe.

-Să trăiești, te așteptam cu nerăbdare, nea Ioane.

-Ați primit conservele alea mari, de la București?.

–Da, sunt în magazie.

-Trimite te rog un băiat să aducă una de esență, două de caramel, și un bidon alb de plastic, mare. Au sosit și acelea, da?

-Da, nea Ioane, cele cu acid fosforic. Chiar vroiam să te întreb, cu alea ce facem? Băgăm acid pe țevi înainte de îmbuteliere, să le curețe?

-Pe țevi? Ha, ha, ha! Nu,domn inginer, le băgăm în pepsi.

-Hai, nea Ioane, că glumești! Păi alea au capul de mort pe ele…

-Da, domn inginer, dar ajunge în suc o câtime, punem un bidon la un bazin din ăla mare. Dumneata nu ți-ai pus niciodată problema, ce te înțeapă la limbă în suc?

-Ba da, bioxidul de carbon.

-Bine, bine. Dar după ce desfaci sticla, bioxidul iese din lichid și trece în aer. Cu toate acestea, după două-trei minute, sucul te înțeapă în continuare la limbă. De ce?

-???

-Acidul fosforic face asta! El dă senzația de înțepătură la limbă. El este cel care dizolvă o bucățică de carne, dacă o lași peste noapte în paharul de cola.

-Deci ăsta nu e un mit?

-Nu, domnule, așa este. Dar nouă ne-a dat Dumnezeu o mucoasa stomacală specială, croită să reziste la acid.

Aflând atâtea despre magia fabricării sucurilor, dorința mea de a vedea odată sosite camioanele de care urma să mă ocup a crescut și mai mult…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.