Unde se duc şerifii cand mor? – minicronică de film

Muzica se întrerupe abrupt, odată cu sfârșitul defilării pe ecran a distribuției. Ne ridicăm de pe scaune, fără să simțim nevoia să ne consultăm din ochi. De-abia pe holul larg al mall-ului îmi întreb familia:

-V-a plăcut?

-Categoric da, spune pruncul.

-Dacă la ora asta târzie, și la cât de obosită sunt, nu m-a luat nici un pic somnul, îți dai seama!, confirmă consoarta.

Tocmai văzusem „Câini”! Al lui Bogdan Mirică. Și eram sub impresia unui film care ne amintea că cinematografia este în primul rând o artă vizuală. Și vorbele pot fi de prisos, de multe ori, în această artă.

caini-ok

Pustiul dobrogean, surprins pe peliculă, are ceva de decor de western american, numai pentru cei pentru care Dobrogea înseamnă doar stațiunile de pe litoral. Șes întins, ars de soare, presărat ici-colo cu câte un tufiș, de unde te aștepți parcă oricând să zboare o dropie.

De ce să mergeți la un film cu acțiunea într-un astfel de decor?

  • Pentru că e românesc.
  • Pentru actori, care-și fac jocul cu măiestrie: Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Dragoș Bucur, Raluca Aprodu.
  • Pentru imagine, operatorul e super profi.
  • Pentru coloana sonoră, ce te ține în angoasă, ca la orice thriller de bună calitate (vezi și lătratul câinelui, bâzâitul muștelor).
  • Pentru scenele memorabile.

Într-una din ele Visu, polițistul local cu aer de șerif, studiază și încearcă să extragă o labă de picior a unui cadavru ros de animale, din bocancul defunctului. Apelând la cuțit și furculiță. Cu bocancul în față, așezat pe o farfurie(!), are un moment – când apucă furculița – când pare că se așază la masă! Brrr. În același timp momentul amintește și de Chaplin încercând să-și mănânce bocancul de piele, ceea ce amortizează puțin şocul.

În alta, tot Visu are o criză de TBC cu expectorare de sânge, jucată cu un realism atât de perfect, cu horcăieli atât de veridice, încât parcă ești la căpătâiul unui TBC-ist muribund.

Dragoș Bucur are parte și el de momentele sale speciale, unul dintre ele când coboară în beci, unde de perete sunt prinse niște cătușe, iar alături e o saltea veche.

Povestea lasă puțin de dorit, are și niște momente cam abrupte pe alocuri, dar pe ansamblu lucrurile se leagă.

Trebuie să mergeți la film, fie și pentru a mă ajuta să-i dau un răspuns pruncului, care mă întreba la final: unde s-a dus polițistul ăla, după ce l-a împușcat pe Samir?

Chiar așa, unde se duc şerifii când mor?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.