Macri’s – Nemtii, ehei, nemtii…

-Gata, sefu’! Am ajuns. Asta-i Cogealacul.

Glasul ragusit, de fumator inrait, al soferului cu fizic de urs, ma scoate din reveria in care ma aruncasera defilarea monotona prin fata ochilor a sesului dobrogean, precum si mirosul puternic de motorina, ce domnea in cabina cisternei de 9 tone.

Ma indrept in scaunul de burete, ce cunoscuse zile mai bune, si ma uit buimac la individul de peste 120 de kg, cu cap porcin, neras de multe zile, cu basca pe cap, si un chistoc de tigara in coltul gurii. Imi intorc privirea de la mizeria crunta din cabina, si incerc sa deslusesc ceva prin parbrizul murdar.

Printre lanurile de vie din fata noastra, in vale, un sat mare si intins incepea sa-si dezvaluie prezenta. Case multe, verdeata multa, pomi fructiferi, in sfarsit ceva vadea semne de viata normala in Dobrogea arida pe care o descopeream, dupa o sapatamana de cand ma prezentasem la post, inginer stagiar, la M. Kogalniceanu.

Si pe masura ce coboram, iar satul se dezvaluia din ce in ce mai mult, ridicandu-se parca dintre viile pline de rod, o sageata zvelta, mai inalta decat tot ceea ce o inconjura, imi agata privirea. O cruce mica de tabla, cocotata pe un trup patrat, aburcat la randul lui peste alta incapere patrata si mai mare, inchipuiau ceva ciudat de familiar. Corpul bisericii ce se dezvaluia incet, zvelt si sever in acelasi timp, facand corp comun cu turnul clopotnitei, turn ce gazduia si intrarea, imi parea atat de cunoscut, atat de acasa. Prin acasa intelegand Brasovul, unde-mi petrecusem frumosii ani de studentie, si pe care nu-l parasisem decat de 3 luni de zile,

-Dar asta, asta…, este o biserica nemteasca!

-Nemteasca, sefu’, ca bine zici.

-Dar de ce este aici, ce cauta aici, in Dobrogea?

-Au facut-o nemtii, sefu’. Pe aia din Kogalniceanu n-ai vazut-o?

-Dar cand au facut-o? Si ce nemti?

-Ehe, inainte de razboi. Nemtii care traiau pe aici, erau sate intregi…

Astfel am intrat in contact pentru prima data cu urmele unei civilizatii, necunoscuta pentru mine pana atunci, nici macar din auzite, civilizatia germanilor dobrogeni. Intrand in Cogealac am fost uimit sa vad o strada centrala neobisnuit de lata pentru un sat din sudul Romaniei, case mari, austere, cu acareturi si fantani in curte, case situate la strada, dupa tipicul satelor de sasi ardeleni, atat de familiare mie. Parca ma intorsesem in urma cu doi ani, in Bărcut, sat al comunei Soarş, unde universitatea brasoveana ne trimisese sa culegem porumbul de pe camp, cele cateva familii de batrani sasi bastinasi nemaiputand face lucrul acesta.

-Oare faceau si aici cidru?, m-am intrebat pentru o clipa, coplesit de amintirea cidrului sasesc, intepator la limba, cu aroma de neuitat.

In anii care au urmat am vazut urme ale trecerii germanilor prin Dobrogea la tot pasul: biserici, case tipice, sate sistematizate, si – cand si cand – un nume ciudat al vreunui localnic. Care mie mi se parea de multe ori familiar. Astfel, mecanicul meu de la coloana auto de la Pepsi, mai in varsta ca mine cu vreo 10 ani, nu intelegea nici chip de ce, cand i-am deschis fisa de protectie a muncii la angajare, si l-am intrebat cum il cheama, iar el mi-a raspuns Gheorghe Engsningher, am scris linistit numele direct, corect, fara sa-l mai stresez si eu cu clasica intrebare: Cum se scrie?

Am inceput sa strang sporadic informatii despre trecerea germanilor prin Dobrogea, de pe la unul, de pe la altul, multe dintre ele partial eronate, altele de-a dreptul fantasmagorice. Mare lucru n-am aflat, doar ca frumoasele case nemtesti, parasite de acestia la sfarsitul razboiului, au fost atribuite aromanilor veniti din Balcani sa colonizeze Cadrilaterul, la promisiunile de mai bine, adesea neonorate, ale politicienilor romani. Si care aromani au fost nevoiti sa se mute inca o data cu catel si purcel, si oi (!),  din Cadrilater in Dobrogea, odata cu restituirea primului catre Bulgaria, in 1940.

In M. Kogalniceanu aromanii s-au bucurat de primirea caselor mari, cu acarateturi si gradini, si s-au asezat temeinic. Au folosit biserica nemteasca pentru nevoile lor, pentru ca Dumnezeu e unul singur, nu? Si si-au purtat oile pe campurile din jur, acolo unde altadata tractoarele nemtilor, celebrele Lanz Bulldog, speriau ciorile cu zgomotele lor puternice. Iar cand regimul comunist le-a tras apa in comuna, au ajuns la concluzia ca nu mai au nevoie de fantanile din curte, incepand sa arunce gunoiul si dejectiile de la oi in ele. Cand minunea comunista s-a sfarsit „dupa 3 zile”, ca toate minunile, si au ajuns sa aiba apa doar cate 1-2 ore/zi,  dimineata si seara, fantanile si panza freatica erau deja iremediabil compromise.

Lamuriri multumitoare despre istoria germanilor dobrogeni aveam sa primesc prin 1999, cand a venit vremea sa-mi duc pruncul la gradinita. Venisem din Ardeal cu o idee fixata adanc in minte, aceea ca vreau ca viitorul meu copil sa invete temeinic limba germana. Fiind sigur ca limba aceasta va fi o sansa in plus pentru el in viata. Si cu speranta ca – o data cu limba – va invata putin si din rigoarea si seriozitatea germana, asa cum le cunoscusem eu in Ardeal.

In consecinta, in 1999 am devenit membru asociat, cotizant, al Asociatiei Germanilor Dobrogeni, care recuperase sediul vechii scoli evanghelice si-l transformase in centru cultural, unde functiona si gradinita. Aceasta calitate imi dadea dreptul sa inscriu copilul la Gradinita Germana, ceea ce am si facut. Au urmat pentru acesta opt ani de scoala generala la intensiv-germana, precum si patru ani de liceu, la Mate-Info, intensiv germana. Totul incununat cu obtinerea certificatului de vorbitor de limba germana, calificativ C1. Marturisesc ca la vederea certificatului, si mai ales a timbrului sec cu vulturul german din susul paginii, mi s-a pus un nod in gat.

Spuneam deci ca germanii de la Comunitate m-au lamurit cum au ajuns nemtii in Dobrogea. In spusele batranilor razbatea o emotie greu infranata, cand vorbeau despre stramosii lor care, fapt nemaitalnit, nu venisera in Dobrogea din Germania, ci din Rusia si Basarabia! Acolo unde ii adusesera promisiunile tarilor rusi, incepand cu celebra Ekaterina. Dar promisiunile sunt facute pentru a fi uitate, si viata promitatoare la inceput a colonistilor s-a deteriorat mult in timp. Asa ca au preferat sa plece din nou, spre alte orizonturi, alegand sa traiasca mai degraba sub stapanirea turcului, decat a rusului. Si venind in Dobrogea, in mai multe valuri, pe parcursul a 50 ani, incepand de pe la 1840.

Au durat sate, si-au facut mori, fierarii, fabrici de ulei, de bere, si au intrat in tipicul vietii de colonist german, obisnuit sa se chiverniseasca muncind. Interesant este pentru mine ca, intr-o poza din perioada interbelica a pietii satului Kolelie (Colilia), pe langa clasicele carute cu cai, venite la targ, se vad si doua tractoare! In poza se vede si biserica, despre care stim ca fusese terminata in 1934.

colilia

foto: libertatea.ro

Deci daca in 1894 germanii si-au facut, din donatii, prima scoala in Constanta, cateva zeci de ani mai tarziu lucrau pamantul cu tractoarele. Harnic popor.

Din pacate istoria acestor meleaguri nu le-a harazit nici macar un secol de liniste, si incepand cu 1939 a inceput stramutarea lor (umsiedlung ) in Germania. „Heim ins Reich” (Acasă în Reich), lozinca lansata in epoca, a dus la stramutarea a peste 16.000 de germani. Cele cateva mii ramase pe loc aveau sa sufere, incepand cu 1945, chinurile Siberiei si ale lagarelor sale. Putini s-au mai intors…

Romania a pierdut astfel un nucleu grozav de oameni muncitori, corecti, buni cetateni, orientati permanent spre progres. Care au imbogatit viata unei provincii noi, cu un superb amestec de neamuri in alcatuirea sa. Dar de fiecare data cand sunt pomeniti, de catre romani, tatari, aromani sau lipoveni, in glasul acestora se simte o unda de netarmurit respect, cand spun: Nemtii, ehei, nemtii…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Macri’s – Nemtii, ehei, nemtii…&8221;

  1. Felicitări !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s