Macri’s – Amintiri din studentie, episodul II – Candidatul… la repetenție

caricatura-silviu_macrineanu1

Savoarea primilor doi ani de facultate la Autovehicule Rutiere în Brașov era reprezentată de examanele la Mecanică, disciplină predată de celebrul Deliu. Tipul era tare în Mecanica pentru automobiliști, scosese și cursuri pentru noi, dar mai presus de toate era un personaj! Avea o față de muscal, cu obraji roșii peste care coborau doi perciuni de secolul XIX, un păr ciufulit cu tentă roșcată, doi ochi albaștri deloc șterși, dimpotrivă vioi ca la un viezure, permanent căutând să observe, să cântărească, să sugereze ceva. Pînă aici nimic special veți spune și ați avea dreptate. Personajul se dezvăluia când deschidea gura. Deliu era chinuit de umor, permanent în căutarea unui calambur, a unei poante savuroase, a unei remarci ironice, gata oricând să se lanseze într-un duel umoristic, oricând gata să răspundă unui atac. Cursurile lui serpuiau printre demonstrații și glume, nu putea să predea mai mult de 10-15 minute fără să facă o poantă, să încerce o remarcă glumeață, mai bună sau mai slabă, câteodată mai fără perdea. Cum poantele mai fără perdea se pare că-i veneau cel mai ușor în minte, suferea de multe ori că nu le putea spune în gura mare, deoarece se jena de cele două colege pe care le aveam în an, printre cei 190 de băieți. Așa că de multe ori îl auzeam:

-Fetelor, voi două n-ați bea și voi o cafea, nu sunteți obosite cumva? (cursul de mecanică era luni dimineață). Mergeți și voi vis a vis, la Postăvaru, beți câte una – că plătesc eu!

Fetele binențeles că nu puteau să refuze, așa că Deliu aștepta să iasă ele din Marele Amfiteatru și dădea drumul la poantă. Se isca un hai general, pentru că nu era recomandat să nu râzi la poantele sale, era un tip care te ținea minte dacă ceva nu-i plăcea la tine, iar cum Mecanica era unul din cuiele anilor I și II, râdeai de mama focului, indiferent că-ți plăcea sau nu poanta.

Legat de Deliu am o amintire tragicomică, despre o întâmplare care era să-l coste repetarea anului pe Sile, un coleg al nostru prahovean, plin de viață și de har, beneficiind de o voce de bariton, ce-l promovase rapid în corul Universității. Sile venise într-o luni de dimineață direct de la o nuntă, de la el din sat, de pe lângă Câmpina, aterizase în amfiteatru pe la opt fără zece rupt de oboseală și nesomn, moțăind cu capul pe bancă în așteptarea lui Deliu, care făcea prezența cu meticulozitate.

-Măi, Nickson, după ce face ăsta prezența, eu mă întind aici pe bancă lângă ține, să trag un pui de somn. Vezi să nu mă lași să sforăi cumva. Iar dacă face Deliu vreo poantă dă-mi și mie un cot, să mă ridic și eu să râd, să nu sesizeze asta ceva. Bine?

-Bine, măi petrecăretule, i-a spus Nickson, cel mai bun prieten al lui. Dormi liniștit, că mă ocup eu de restul.

Și cele două ore de Mecanică au început. Deliu se pare că era și el obosit după vreo petrecere, pentru că se cam chinuia să scoată demonstrațiile necesare. Spre cinstea lui era unul din profesorii care preda fără notițe, doar din memorie, dovadă că el concepuse manualul nostru și nu-l compilase din alte cărți. La un moment dat, în a doua oră se încurcase tare rău la o demonstrație și nu-i ieșea rezultatul. Se dădea înapoi doi metri de la table ca să vadă mai bine, relua dând mărunt din buze, dar degeaba. Tensiunea în creștere făcuse ca în amfiteatru să se lase o liniște adâncă.

-Mă, ce naiba, am greșit pe undeva, pe la o trecere dintr-un membru în altul, altfel nu se explică. Asta e specialitatea fetelor, cu trecutul dintr-un membru în altul, văd că mie nu-mi iese!

Adevărul este că la o trecere din asta greșise, schimbase aiurea un semn, mai mulți colegi ne prinseserăm, dar cum să-i spui nebunului asta, când spumega de furie? Așa că l-am lăsat să se apuce pentru a nu știu câta oară de demonstrație, cu fața roșie transpirată, ștearsă din ce în ce mai des cu batista.

În timpul ăsta Nickson, care se plictisea grozav și-l privea cu invidie pe Sile cum doarme dus lângă el, pe băncile lungi din amfiteatru, are o sclipire de nebunie și-i trage acestuia un cot care ar fi sculat și un mort din mormânt. Buimac rău, Sile crede că s-a spus vreo poantă bună, sare în picioare și – în liniștea apăsătoare din sală – dă drumul la un râs în hohote isterice:

-Ha, ha, ha! Ha, ha, ha!

Deliu, bolnav de nervi, se întoarce nemăsurat de încet spre sală, se uită la el și-l întreabă cu voce mieroasă:

-Drăghicene, ai înebunit măi băiete? Du-te și te consultă la un doctor, măi. Sau lasă că te consult eu în vară, mai bine.

Sile a rămas blocat, neînțelegând de ce el singur este în picioare, de ce doar el râde și de ce are Deliu fața aia de nebun scăpat de la balamuc. Când a înțeles în sfârșit s-a albit la față și a spus:

-Frate, ăsta mă lasă repetent!

Și bineînțeles că Sile a picat în vară, a picat în toamnă și a ajuns în reexaminare, ultimul pas înainte de repetenție. Când am venit la școală în septembrie și am aflat că Sile este în reexaminare, am sărit toți la gâtul lui Nickson.

-Mai tâmpitule, ăsta o să rămână repetent din cauza ta. Du-te la Deliu și spune-i ce ai făcut! Ai trecut Mecanica, nu mai avem alt examen cu el, nu are ce să-ți facă.

Și, cu inima strânsă, Nickson s-a dus la profesor și i-a explicat ce tâmpenie făcuse.

-Bine, măi, acum vii și-mi spui, după ce l-am chinuit atât pe ăsta și aveam de gând să-l las și repetent? De ce n-ai venit a două zi după întâmplare să-mi spui, că mă calmasem?

Nickson a bălmăjit ceva, cum să-i spună lui Deliu că dacă i-ar fi spus atunci, ar fi fost el candidatul la repetenție, în locul lui Sile? Acesta a intrat la reexaminare, unde a primit un 5 fără a mai fi ascultat, revenind la cămin pentru un chef de pomină.

Examenele cu Deliu aveau întotdeauna întâmplări neașteptate. Mi-aduc aminte că la unul din ele, Sirius, un coleg hâtru din Ardeal, a apărut cu frac, papion și joben, împrumutate pe bani buni de la teatrul muzical. Văzându-l pe hol, Deliu s-a blocat puțin, a stat ceva pe gânduri, dar până la urmă l-a întrebat:

-Pușcaș, ce-i cu ține măi, vii de la vreo nuntă? De ce ești îmbrăcat așa?

-Pentru că pentru mine examenul de Mecanică este sărbătoare mare, dom’ profesor!

Deliu a clipit mirat, a mijit un zâmbet satisfăcut, având grijă ca Sirius să nu plece supărat de la sărbătoare. Cel mai bine s-a descurcat S. care, știind că n-are nici o șansă să treacă pe bune examenul, a făcut tot felul de stratageme menite să-l impresioneze pe profesor. Cu toate astea era să pice, noroc de faptul că a reușit să plaseze un banc chiar înainte că să primească nota în carnet.

-Dom’ profesor, știți de ce a venit Bulă la examen la dvs. cu un sac de prezervative?

-De ce măi S.? Căci chiar nu știu!

-Fiincă-i f*tai mare, dom’ profesor!

Deliu a râs din toată inima, s-a uitat la S., s-a uitat la carnet, apoi a trecut un 5 tremurat în acesta din urmă.

-Bine măi S., fiindcă m-ai băgat în folclorul studențesc meriți și tu un cinci!

Reclame

4 gânduri despre &8222;Macri’s – Amintiri din studentie, episodul II – Candidatul… la repetenție&8221;

  1. Buna dimineata, duminica am avut o zi libera si am luat la cercetat blogul tau, de la origini si pana la zi…remarc ca ai avut luni extrem de ocupate in care nu ai reusit sa postezi nimic si e pacat…episodul de azi e plin de savoare si denota ca, pe alocuri, studentia ta chiar a fost una fericita. Mult succes si astept cu nerabdare…urmari cat mai multe!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.