Amintiri din copilaria mea, episodul 8 – Despre cum pot rusii sa te omoare… chiar si cu limba.

caricatura-silviu_macrineanu1

Daca despre bunicul Paraschiv Macrineanu am vorbit cate ceva in episoadele precedente, despre celalalt bunic al meu – Ion Guiu, nu am prea pomenit nimic. Trebuie sa o fac acum, pentru ca discutia despre prizonieri de razboi mi-a adus aminte de dansul. Era nascut si crescut in Voinesti, cartierul romanesc  al Covasnei. Spun cartierul romanesc pentru ca pe vremurile acelea romanii si ungurii locuiau in cartiere separate, nu se amestecau sub nici o forma, iar bataile intre tinerii de etnii diferite, la baluri sau petreceri, erau ceva obisnuit. Bunicul era deci covasnean, dintr-un neam de oieri cu traditie de multe generatii in urma, ocupandu-se impreuna cu fratele sau Gheorghe si cu strabunicul de turma de oi a familiei, destul de numeroasa, pe care o duceau in transhumanta milenara, de ajungeau pana in balta Brailei si in Dobrogea cea recuperata de la turci. Trecerile repetate in Regat ale oierilor din Ardealul ocupat de unguri au starnit interesul autoritatilor romane, astfel ca la un moment dat acestia au fost transformati in agenti benevoli ai serviciilor secrete de dincoace de Carpati.

-Tineti minte unde vedeti tunuri, mitraliere sau trupe unguresti si incercati sa le numarati, le spuneau ofiterii romani oierilor. Povestiti-ne tot ce ati vazut de-a lungul calatoriei, chiar daca voua nu vi se pare important. Iar cand plecati luati cartile astea si ziarele si impartiti-le oamenilor, sa citeasca si sa stie ca nu i-am abandonat!

Pentru un flacaiandru ca bunicul toate astea pareau o gluma si se achita cu entuziasm de noile indatoriri. Cine stie cate din sutele de Scripturi si carti ale lui Eminescu si Creanga, pe care romanii ardeleni buchiseau ca sa invete a citi si scrie in limba natala, au calatorit in samarele magarilor sai?

Totul pana cand intr-o primavara, pe cand bunicul era cu oile la o stana din munte, aproape de Covasna, pe la miezul noptii in casa parinteasca au navalit cenderii, jandarmii maghiari cu pana la palarie, spaima localitatilor cu populatie romaneasca.

-Unde este Guiu Ion?, a intrebat sergentul lor, batand cu patul pustii in podea.

-Nu este acasa, domnule draga, a raspuns strabunicul meu Nita Guiu, in timp ce strabunica Parascheva se facea mica sub plapuma. Este plecat cu oile la pascut, la campie.

-A plecat deja la campie?  Bineeee, cand se intoarce sa vina imediat la postul de jandarmi, dar imediat – ai auzit mosule?

Si jandarmii au plecat furiosi in cautarea altor victime.

Bunicul a asteptat un ceas-doua, ca sa fie sigur ca nu se mai intorc, apoi  i-a spus celuilalt fiu, lui  Gheorghe:

-Te duci la stana la Ionica si ii spui ca acasa nu mai are ce cauta, pana cand nu i-om da noi veste, ca l-au dibuit ungurii ce face. Sa rupa 150 de oi din turma si sa plece cu ele in Regat. Sa-i dai si banii astia, iar maica-ta i-a pregatit de mancare pentru drum. Sa caute sa-si faca un rost acolo, dar nu prea departe de munte. Si sa ne dea de stire despre locul ala unde s-o opri, ca sa stim unde l-om gasi cand o fi nevoie. Iar tu ramai la stana in locul lui si fii cu ochii pe ciobani, sa-si faca treaba cum trebuie!

Lucrurile s-au intamplat asa cum le-a randuit strabunicul, iar fiul cel mare a ajuns sa-si faca stana in Regat, in zona Buzaului, langa apa maloasa cunoscuta drept Balta Alba.  Acolo intr-o zi a cunoscut-o el pe bunica, Chira a lu’ Palasca din Valcele, femeie frumoasa si deosebit de vrednica, cu care a facut casa si doi copii, Costica si Sofita, aceasta din urma fiind mama mea. Dar pana sa ajunga la insuratoare si la copii, bunicul a luat pusca in mana si a luptat in primul razboi mondial, alaturi de rusi, impotriva nemtilor. Pentru mai multe luni a stat bunicul in Basarabia, facand parte din trupele trimise acolo, la solicitarea Sfatului Tarii dela Chisinau, ca sa apere populatia romaneasca de bandele bolsevicilor si ale banditilor rusi si ucraineni. Cat a stat acolo bunicul a invatat binisor ruseste, astfel ca atunci cand se mai afuma pe la un chef in tinerete, incepea sa  cante cate un cantec de pahar in limba rusa. De la cunoasterea limbii ruse era sa i se traga bunicului moartea in cel de-al doilea razboi, intr-o situatie ciudata, putin kafkiana, ce merita povestita.

Buletin casatorie bunici

Era in august 1944, rusii sparsesera frontul pe aliniamentul  Iasi-Chisinau si intrasera cu trupe in nordul Moldovei. Maresalul Antonescu spera sa-i opreasca pe linia intarita Focsani-Namoloasa, oferindu-si un ragaz in vederea negocierii unei paci separate cu aliatii. Sperantele i-au fost naruite de arestarea sa la Palatul Regal, noul guvern a semnat armistitiul, iar rusii au navalit nestingheriti in Romania, armata noastra indreptand armele spre aliatii germani de pana mai ieri. Asa s-au trezit Valcelele ca trebuie sa incartiruiasca trupe dupa trupe, sa le hraneasca si sa le indrume mai departe „spre Berlin”. Bunica mea murise tanara de dalac (antrax), boala fara leac in acea vreme, lasand o fiica de 4 ani si un baietel de 2 ani in ingrijirea bunicului, care era mai mult plecat cu oile. Asa ca acesta se recasatorise rapid, tot cu o valceleanca, avand si ea doua fete dintr-o alta casatorie. Cand au venit rusii cele trei fete erau fetiscane de 14-16 ani.  Asa ca  noua sotie a bunicului  le-a ascuns in podul casei, unde au stat vreo 3 saptamani, pana a trecut puzderia de rusi din primul val. Iar bunicului i-a trimis vorba sa nu vina in sat pana trece valul de rusi si sa mute stana cat mai in salbaticie. Iar daca totusi o sa trebuiasca sa ajunga in sat, sub nici o forma – dar sub nici o forma, sa nu arate ca stie ruseste – ca sa nu pateasca vreun necaz cu rusii, cand ar afla acestia de unde a invatat.

In prima seara a aparitiei rusilor in sat,  in curtea casei a intrat o caruta incarcata cu tot felul de acareturi, din care au coborat trei ofiteri rusi si un soldat. Au baiguit ceva pe ruseste, au intrat in casa si si-au asezat bagajele in camerele mai mari, lasand libera doar o odaita unde familia se strangea iarna la caldura, cea mai mica dintre toate. Erau un colonel si doi capitani, colonelul de origine mongola, cu ochi mici si rai, inecati de grasime, vorbind pe un ton poruncitor cu toata lumea din jur, rusi sau romani. Dupa ce a marait ceva catre soldat, acesta a plecat in fuga si s-a intors dupa un sfert de ceas cu doua gaini vii, rechizitionate din vecini. Soldatul a taiat gainile si le-a lasat in curte, iar mongolul a aratat catre ele si a latrat ceva catre bunica in ruseste, de unde a tras ea concluzia ca trebuie sa le faca de mancare.

Bunica a luat cele doua gaini de aripi si a dat sa ia si capetele lor, dar  ia-le de unde nu-s! S-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta – nimic.

-Unde, doamne iarta-ma, a pus rusul capetele?, s-a trezit bunica vorbind cu glas tare, in timp ce cauta cu ochii disperata in jur.

-Uite aici sunt capetele, la locul lor, s-a auzit o voce puternica din spate. Si bunica s-a uitat speriata cum capitanul cel brunet si inalt, iesit din casa fara sa-l auda, ridica o pasare si-i arata gatul gainii taiat doar pe jumatate, cu capul atarnand de restul gatului netaiat.

-Esti…esti roman?

-Roman mamaie, din Basarabia, ce te uiti asa mirata? Astia asa taie gatul la pasari, ca evreii, doar pe jumatate. Ia spune, ai ulei?

-Am mama ulei, am si untura si seu de oaie, tot ce vreti.

-Atunci curata gainile, transeaza-le si prajeste-le bine in ulei. Iar din maruntaie si aripi fa o ciorba, dar sa fie acra, daca ai bors, asa ca sa ne dregem dupa ce vom bea ceva. Faina ai?

-N-am mama, de unde sa avem noi faina? Dar am malai daca trebuie.

-Foarte bine, cand e totul aproape gata fa o mamaliga si sa ne aduci mancarea la masa din odaia mare din casa, ca e mai racoare acolo.

Toate au fost facute cum a comandat ofiterul din Basarabia, dar colonelul mongol a pufnit manios cand a vazut mamaliga.

-Hleba?, a intrebat-o rastit pe bunica , speriata de el ca de necuratul.

-Nu are paine, am intrebat-o eu, a intervenit moldoveanul, cu un licar amuzat in ochi. Mananca mamaliga, e buna, nu mai pufni asa. Cand erai partizan si mancai radacini, coaja de copac sau mei fiert, nu mai faceai atatea nazuri!

Mongolul a trancanit in continuare ceva, a gustat ciorba si a inceput sa injure mai abitir ca inainte, amestecand si cuvinte din limba lui de nomad.

-Vai de mine, nu-i place ciorba, n-a iesit buna?, a intrebat bunica speriata?

-Ba e foarte buna mamaie, a iesit exact cum trebuie. Numai ca umflatul asta nu a mancat niciodata pana acum ciorba acra in viata lui, doar supe dulci, nu stiu astia ce este bun!

Dupa ce au mancat bine si si-au pus burta la cale, rusnacii au iesit in curte, au scos o masa afara si s-au pus pe baut sanatos, mongolul fiind de departe cel mai  hotarat. Exact asta a fost momentul cand bunicul, care avea mancarici undeva stand singur cu ciobanii la stana, si-a facut aparitia calare in curte, dandu-le buna seara pe limba rusa.

ion guiu

-Asta e omul meu domnilor, a spus bunica vitrega cu glas pierdut, iar moldoveanul a tradus.

-Vino si bea cu noi tataie, stai jos, a zis moldoveanul. Vad ca stii si  ruseste, o sa te intelegi usor cu ceilalti si nu mai e nevoie ca eu sa traduc.

Dupa ce s-au golit  cateva clondire de vodca, mongolul a inceput sa-l ia pe bunicul la intrebari:

-De unde stii tu, un taran, limba rusa?

-Din celelalt razboi, a raspuns acesta. Am ajuns si am stat ceva si in tara voastra, mi-a placut limba si am prins-o repede.

-Aha, ai luptat in primul, eu la fel. Trebuie sa fim cam de o seama. Atunci ia spune-mi tu de ce eu lupt pe front, ca sa va scap si pe voi romanii de nemti, iar tu stai acasa la nevasta si copii?  Spune, de ce?

Bunicul a incercat sa o dea la intors, ca e bolnav si a fost scos din evidenta, ca mongolul e militar de cariera si el nu, dar colonelul a inceput sa-l priveasca cu suspiciune si chiar cu ura cateodata.

A doua zi dimineata rusii si-au incarcat bagajele in caruta, iar mongolul l-a aratat pe bunicul cu degetul:

-Tu vii cu noi calare, sa ne arati drumul spre Buzau, sa nu umblam aiurea pe campuri. Haide, incaleca!

Si a mers bunicul drept calauza, lasandu-si nevasta alba de spaima in curte, disperata ca barbatul nu i-a ascultat sfatul si a aratat ca stie ruseste. A mers o zi, a mers doua, pana cand dupa o saptamana s-a trezit dincolo de munti, in Ardealul natal. In fiecare zi incerca sa-l induplece pe colonelul mongol sa-l lase sa se intoarca la familie, iar in fiecare zi primea acelasi raspuns scurt si taios: maine!

Doar capitanul moldovean il privea compatimitor, si-i mai indulcea amarul cu cate o vorba buna. De la el i-a venit scaparea bunicului, cand acesta l-a cautat intr-o noapte ploioasa, in tabara incropita de rusi la marginea Brasovului.

-Tataie, ia-ti calul de capastru, mergi usor cu el pana iesi din tabara, apoi incaleca si da-i bice cat poti de repede spre casa. Sa nu te opresti nici daca se striga sau se trage dupa tine, fugi fara sa te mai uiti inapoi. Colonelul ti-a pus gand rau, o sa te mai poarte pe langa noi cat mai stii drumul, apoi are de gand sa te impuste ca pe un caine. Santinelele sunt bete, nu cred sa te simta, oricum s-au obisnuit cu tine printre noi. Oameni inapoi dupa tine nu cred sa trimita, dar oricum ar fi bine sa feresti calea mare!

-Multumesc, mai crestine, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, tie si neamului tau! Daca ajung la munte nu ma mai prinde nici pasarea cerului, am umblat prin muntii astia ani de zile cu oile, le stiu toate cararile.

Si, dupa aproape doua saptamani de la plecarea lui cu coloana de trupe rusesti, bunicul a aparut iar calare in sat, spre usurarea bunicii, care incepuse sa se intrebe daca nu cumva trebuie sa inceapa sa-i faca pomeni, ca l-or fi omorat rusnacii.

Va urma…….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s