Amintiri din copilaria mea, episodul 3 – Sa nu poftesti la nevasta altuia imediat dupa razboi

sputnik

 

Cei care ar putea crede ca nea Ion Pazvante era o figura singulara prin originalitate in Obrejita, s-ar insela amarnic! La noi in cot (un cot era o zona cu mai multe ulite), ne bucuram de prezenta altor doua figuri legendare: nea Ion Lungu si A lu’ Satelitu. Primul luptase tot razboiul, pana la Cotu Donului si de acolo inapoi pana in Muntii Tatra, in acelasi regiment Putna 10, lucru amintit cu mandrie in orice prilej bun de povestit, uneori acompaniat si de un cantec ostasesc impresionant pentru noi copiii, din care mai tin minte doar:

“Trece, trece/Regimentul  Putna 10 ”

Nea Ion venise zdruncinat si el saracul din razboi si se intampla cateodata ca, atunci cand sunetul noptii era deranjat de zgomotul vreunui avion de la baza aeriana Bobocu, de langa Buzau, sa sara din somn, sa puna mana pe cosor si sa  se arunce in santul de la poarta, strigand inspaimantat: ”Aviatie inamica! Aviatie inamica la joasa inaltime! Adapostiţi-va!”. Ce intamplari groaznice traise acest om in atatia ani de razboi, de ramasese cu spaima aviatiei inamice, nu aveam de unde sa stim. Si nici nu aveam cum sa aflam pentru ca nea Ion nu indragea copiii, ne tineam departe de el si mai ales de cosorul lui, care venise de hac catorva mingi ale noastre, ce aterizasera in curtea lui.

Cat despre A lu’ Satelitu’, care cateodata era numit scurt Satelitu, am incercat de multe ori sa aflu de unde i se trage porecla, dar variantele difereau mult, de la o sursa la alta. Unchiul Titu, fratele tatei, sustinea ca atunci cand rusii l-au lansat pe Gagarin in spatiul cosmic, directorul scolii le povestea unor oameni despre eveniment cand deodata A lu’ Satelitu si-a dat capul pe spate, si-a mijit ochii si a strigat de au latrat cainii speriati in tot cotul: ”Il vad, il vad domn director, e mic dar il vad, al dracului ciolovec, cum zboara ca o barza!”. Si apoi povestea la tot satul ca l-a zarit pe rusul ala care trecea pe sus, in satelit – ce dracu o fi fiind si ala, dar nimeni nu vroia sa-l creada. Daca il intrebam despre porecla pe nea Titica a lu’  Bostan, neam de oameni incapatanati dar si capatanosi, de unde si porecla, acesta radea usor in barba si apoi ma intreba: “L-ai vazut vreodata cum merge cu nevasta-sa, cu Frusina lui pe strada? Se invarte in jurul ei ca sa n-o scape din ochi, ezact cum se invarte satelitul lui Ivan in jurul pamantului!”. Adevarul este ca nea Satelitu avusese o frumusete de femeie, frumoasa ca o cadra, care atragea ochii barbatilor din sat ca un magnet, asa ca e posibil sa fi mers pe langa ea cum spunea nea Titica. O chema Eufrosina, avea ochii verzi ca de smaragd si-i daruise lui Satelitu doi baieti, unul mai traznit ca celalalt.

Nume ca Eufrosina, Eupraxia, Axenia, Kira, Despina erau curente la femeile din Obrejita si ma derutau intotdeauna cand eram mic, pentru ca aveau o rezonanta exotica, stranie, care ma facea sa o intreb pe mama de multe ori: ”Dar bunica Axenia de unde era? Dar tanti Eufrosina de unde a venit? De ce le cheama asa?”. Si sa casc ochii mari cand mama imi spuneau ca erau de fel din sat, nu venisera de pe alte meleaguri. Pana la urma tata, ca fiind de-al locului, imi explicase ca pe vremuri mosia Obrejita apartinuse unui boier, pe numele lui Franasovici, casatorit cu o grecoaica. In anii aceia daca nu gasea un crestin sa-i boteze copilul, taranul isi lua cusma in mana si se ducea la boier, rugandu-l  sa accepte sa-i fie nas nou-nascutului. De regula boierul accepta, il miluia pe taran cu doi-trei saci de grau ca un cadou de botez, iar boieroaica grecoaica era aceea care alegea numele, mai ales daca era vorba de fete. Cu nostalgia tarii calde si spalata de valurile marii de unde venea, aceasta le dadea nume grecesti. Nasitul de catre boier avea avantaje pentru ambele parti, pentru ca finii veneau si ajutau la conac gratis cand era nevoie, iar boierul ii ajuta in perioadele de seceta sau in iernile grele, cand malaiul sau faina se terminau prea repede.

Dar sa revenim la Satelitu si frumoasa lui sotie, despre care tata imi povestise o intamplare de cand avea el vreo 12-13 ani, care parea sa confirme ca dobandirea poreclei era mai aproape de varianta lui nea Titica Bostan. Prin toamna lui1945 sau 1946 , Pazvante si un alt tovaras al sau de bautaura, nea Iulica Scrioneţ, se facusera bine de tot cu ţuica proaspata  si erau cu gandul la femei. Dar nu ale lor bineinteles, ci la ale altora si mai ales la frumusetea de nevasta a lui Satelitu, care pe vremea aceea  nu avea porecla respectiva si era proaspat casatorit. Pazvante auzise ca A lu’  Satelitu ar fi plecat sa vanda struguri tocmai la Buzau sau Mizil, il vazuse cineva iesind dimineata cu caruta incarcata din sat, asadar – cu aburii betiei in cap – s-a gandit sa-si incerce norocul la nevasta lasata singura acasa. Impreuna cu nea Iulica s-au dus pe la unu noaptea la casa prietenului lor si se mosmondeau sa desfaca poarta de nuiele , legata cu o sarma, sarma care reprezenta maximul in materie de protectie nocturna pe vremea aceea. Adevarul este ca oamenii nu-si faceau garduri pe vremuri in Obrejita, cei mai multi infigeau in pamant  niste ramuri de gardunariţa, o planta cu spini ce crestea prin rapele de pe Gugoşel ( paraul mai mic al satului). Gardunarita prindea radacini si cu timpul curtea era inconjurata de o perdea de arbusti spinosi, ce descuraja oarecum doritorii de vizite nocturne neanuntate.

Ghinionul petrecaretilor afumati a fost ca injurau destul de tare, chinuindu-se sa deschida poarta, astfel ca au fost auziti de stapanul casei, care nu plecase la Mizil, ci doar pana la Ramnicu Sarat, de unde revenise seara. Astfel ca atunci cand in sfarsit reusisera sa intre in curte au fost intampinati cu un surprinzator:

-”Care esti acolo ma si ce cauti noaptea in curtea mea?”.

Bineinteles ca cei doi n-au raspuns nimic, nu aveau cum, pentru ca Satelitu era prietenul lor din copilarie si tovaras de bautura mai mereu, deci le stia vocile. Asa ca au incercat sa plece pe furis, dar beti fiind n-au mai nimerit poarta si s-au infipt in gardul de spini, intepandu-se amarnic. Cum raspuns nu primise si auzea injuraturi infundate de la mai multi insi, Satelitu s-a speriat, a luat din ascunzatoare o pusca ZB pastrata amintire din timpul razboiului si a inceput sa traga pe fereastra la nimereala prin intuneric, injurand ca la usa cortului. De-abia dupa vreo 5 minute au gasit cei doi poarta si, plini de julituri si spini infipti prin toate cele, au rupt-o la fuga pe ulita, vindecati pe veci de pofta de amor cu sotia prietenului.

Norocul lui A  lu’ Satelitu a fost ca inca nu se infipsesera bine comunistii la noi, astfel ca ancheta facuta de jandarmul satului s-a soldat doar cu confiscarea armei si un avertisment dat dupa ceafa. Daca ar fi fost comunistii la putere ar fi infundat puscaria, pentru detinerea armei nedeclarate, pe care numai un „dusman al poporului” ar fi putut sa o doseasca, fara indoiala cu gandul de a o folosi mai tarziu impotriva puterii populare.

Va urma……

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s