Gelou, Gilău, Gyula, Gulyás!

Ce să fac eu duminica seara, pe la ora 20.00, ca tot romanul doldora de parale și de hobby-uri sofisticate, și plictisit de atâta abundență de bunătăți? Hai să fac ceva de mâncare, ca mâine – pe la ora 12.00 – să nu aud iar Corul Flămânzilor interpretat în direct la mine  în apartament, de orchestra de cameră și cămară.

Dar ce naiba să mai fac de mâncare? Lipsit de inspirație îmi pică sub ochi un post pe care l-am scris despre secui și steagul lor săptămâna trecută.  https://silviumacrineanu.wordpress.com/2013/02/10/steagul-sus-sau-coada-sus/

O să fac un gulaș! Sau gulyás. Sau guiaş? Mă rog, o mâncare pe cinste, oricare ar fi numele ei original.

Pus pe fapte mari m-am luat de treabă. Am tocat, tăiat, curățat, tranșat tot ce era nevoie. Le-am aruncat pe toate în tigaie, am potrivit focul, am aruncat și un strop de vin deasupra, alt strop de vin în pahar, și m-am pus pe filozofat. În bucătărie, ca tanti Agatha, că acolo vin ideile mai pe îndelete.

gulas

Si mă gândeam eu așa, la ungurii ăștia de ne dederă gulașul, cum mâncau ei săracii carne crudă frăgezită sub șaua calului. Bine, bine dar de ce animal era carnea aia? De vită, de oaie, de cal? Nu cumva ungurii își mâncau chiar calul de sub ei, așa cum umblau ei cu treburile războiului hai-hui prin lume? Azi un cotlet, mâine un biftec, și tot așa până-l gătau! Apoi se dădeau jos de pe schelet și aruncau arcanul după alt cal. Așa s-ar explica de ce le plăcea lor să stăpânească Țările Române, unde creșteau și atunci puzderie de cai. Și de ce domnitorii noștri treceau cu repetiție caii pe lista mărfurilor interzise la export. Bag seamă așa-i țineau flamânzi pe unguri, ceea ce le slăbea acestora puterile în caz de război. O să cercetez mai atent izvoarele medievale să văd dacă în vechea tactică românească de restriște: “otrăviți fântânile, ardeți holdele, ascundeți femeile!”, nu era cumva și un addendum: ”ascundeți caii”!

Acum realizez că treaba cu mâncatul cailor era treabă serioasă, de vreme ce tributul țărilor române către turci presupunea și trimiterea la Țarigrad a numeroase turme de boi! Deci nici flămânzilor de turci nu le dădeam cai, ca să-i facă ghiudem și babic, să prindă putere necredincioșii. Și lor le place calul nespus, dovadă că și salamurilor respective le dau de multe ori formă de potcoavă, ca să știe și comisarii UE de ce proveniență este carnea folosită ca principal ingredient.

Revenind la unguri, mă întreb unde purtau ei gulașul când îl găteau, dacă erau pe drumuri permanent? Că fiind migratori săracii nu știau de oale și ulcele, pe care oricum n-ar fi avut cum să le facă, de vreme ce le interzicea regulamentul militar să coboare de pe cal. Sau unde purtau paprika cea iute și vestită, fără de care mâncarea lor ar fi fost o banală tocăniță valahă?  O grămadă de întrebări frate, chiar că m-am luat de filozofat.

Hai mai bine să mai pun puțin vin, în pahar binențeles, că în mâncare se pune doar o dată la început!

Noroc! Szervusz!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s