Macri’s – Amintiri din studentie, ep. I – Cum fantomele trecutului rasar din aburi de mancare!

 

Hotarat lucru studentia a fost pentru mine cea mai interesanta perioada a vietii, nu spun cea mai frumoasa pentru ca am  avut si o copilarie extraordinara, iar anii de liceu nu au fost nici ei de lepadat. Dar studentia mi-a adus o situatie cu totul noua pentru mine: traiul printre  semeni din aceeasi categorie cu mine din punct de vedere al intelectului, oameni cu care impartaseai idealuri, cu care puteai vorbi despre pasiuni comune, oameni care citeau carti! Paradoxal dar evadarea de la Liceul Unirea, unde as fi facut parte din clasa de elita din punct de vedere al mediilor din scoala generala, precum si  transferul la un liceu de marca  precum Cuza, m-au adus in mijlocul unei clase mediocre, unde fusesera grupati multi copii de la tara si cei mai slabi de la oras. In afara de cateva exceptii, dar care erau intr-adevar exceptii  – minti organizate si pline de stralucire, restul colegilor se zbatea sa supravietuiasca intr-un mediu croit pentru a creste invingatori.

Asa ca atunci cand mi-am cunoscut colegii de facultate am avut surpriza sa descopar ca mai existau oameni cu preocupari intelectuale, pentru care perfectionarea intr-un domeniu nu era un simplu cuvant. Avand in vedere si calitatea profesorilor, majoritatea nume de referinta in domeniile lor, autori de manuale, simteai ca gasisesi mediul care ti se potrivea. Despre acesti profesori ar fi multe de spus. In fiecare an de studiu erau cativa extrem de exigenti, examenele cu ei reprezentand celebrele “cuie” din jargonul studentesc, expresia nefiind deloc gratuita, pentru ca daca nu-i tratai cu seriozitate iti bateau in cuie cosciugul carierei ingineresti.

In anul I primul cui la noi, la Autovehicule Rutiere, era examenul de Geometrie Descriptiva, cu celebra Madam Cazacu, profesoara care-si socotea materia ca fiind prima aparuta din Big Bang-ul initial al cosmosului, deci pe cale de consecinta cea mai importanta din lume. Materia respectiva era seaca, fara prea multe aplicatii practice pentru noi, iar daca adaugam si firea sacaitoare a profesoarei intelegem de ce nu era pe lista noastra de preferinte. Desi majoritatea dintre noi ne pricepeam in suficienta masura la matematica ca sa urmarim sirul logic al demonstratiilor profesoarei, lipsa ei de tact pedagogic ne facea sa cascam in mod repetat la orele de Descriptiva. Tin minte cat ne-am luptat sa pricepem ceva despre abstractul concept de “linie de la infinit”, demonstratia facuta de Madam Cazacu bagandu-ne si mai mult in ceata. Despre aceasta “linie de la infinit” mi-aduc aminte intotdeauna, pentru ca primul meu examen din viata de student a fost cel de Geometrie Descriptiva.

Tin minte ca examenul era intr-o zi de 13, lucru de loc incurajator pentru moralul nostru de “boboci”, era si duminica prinre altele, deci nu puteam sa nu ne gandim la ce destinatii placute ar fi putut sa aiba ziua respectiva, in loc de a da examen la matematici. Eu intram mai la urma la examen, datorita ordinii alfabetice, asa ca moralul imi atinsese cotele cele mai de jos vazand cum ies colegii mei cu fete livide si cu 4 in carnet, gandindu-se la cosmarul restantei ce va trebui data in toamna. Am intrat pe la 14.00 in sala, nemancat, obosit de statul in picioare pe holuri, am tras biletul si surpriza : toate subiectele erau in romaneste si intelegeam ce cer! M-am dus in spatele salii si m-am apucat sa storc din mine demonstratiile necesare impresionarii profei, in speranta trecerii examenului din prima, speranta care mijea in sufletul meu dupa ce vazusem subiectele. Mai ales ca nu trasasem eu subiectul cu “Linia de la infinit”, care ma trimitea in toamna fara indoiala. Cineva il trasese probabil si ma intrebam printre socoteli cine o fiind acela, cand vocea aspra a profesoarei s-a auzit inspre catedra:

-Cine urmeaza? Ah, tu S., hai sa auzim ce ai de spus!

Si colegul nostru S., un tip ciudat si ca fire si ca aspect – era aproape albinos, incepu un slalom neconvingator prin lumea geometriei descriptive. Daca la primele trei subiecte a mai  balmajit ceva, reusind chiar sa scrie cateva formule pe table, la al patrulea s-a oprit intr-o mutenie totala, dupa ce-i scrisese doar titlul pe tabla: “Linia de la infinit.” Madam Cazacu a simtit prada, l-a lasat pe alt coleg in mijlocul unei demonstratii, cerandu-i sa mai scrie o formula lamuritoare, trecand la S. ca sa se joace cu el ca soarecele cu pisica. L-a intrebat, l-a sucit, i-a dat elemente ajutatoare, l-a apostrofat, degeaba! N-a scos nimic de la el.Secretul liniei de la infinit a ramas nedezvaluit.

-Mai baiete,se pare ca degeaba mi-am racit eu gura un semestru cu voi, tu n-ai inteles nimic din materia asta. Hai poate te fac macar acum sa intelegi cum e cu linia asta de la infinit. Ia creta si trage o linie orizontala pe tabla. Asa, du-o la dreapta. Ce, s-a terminat tabla? Nu-i nimic, du-o in continuare, treci pe perete! Treci mai baiete pe perete, daca asa am spus eu! Asa, du-o, du-o, nu te opri. Ai ajuns la colt? Treci pe peretele celalalt. Mergi, mergi, e bine asa. Ai ajuns la usa? Nu-i nimic, deschide usa si treci pe peretele de pe hol. Du-o, du-o mai departe, nu te opri pana nu spun eu!

Si colegul meu S. s-a tot dus cu linia de la infinit, madam Cazacu facandu-ne semn sa inchidem usa si trimitand un coleg sa-i duca acestuia carnetul, unde un patru mare trona pe prima fila.

La restanta din toamna madam Cazacu a avut surpriza ca la un moment dat, cand asistenta a deschis usa si a cerut sa intre un alt student, acesta sa fie S. care, cu o creta in mana, a intrat tragand o linie pe peretii salii de examen, mergand cu ea pana la tabla, continuand-o pe tabla si terminand-o in mijlocul acesteia, intr-un punct apasat.

-Ce-i cu tine mai baiete, ai inebunit, te-o bolunzit caldura de mazgalesti peretii cu creta?, a intrebat ea surprinsa.

-Nu doamna profesoara, dar am adus-o, asa cum mi-ati spus!

-Ce ai adus mai zapacitule?

-Linia de la infinit, doamna profesoara.

Atunci si-a amintit madam Cazacu faza din vara cu gluma ei si s-a pus pe un ras nestavilit.

-Asa care va sa zica, ai adus-o? Atunci de buna seama meriti un 5 pentru osteneala. Sau vei fi poftind mai mult?

-Nu doamna profesoara, e foarte bine un 5 pentru cat am muncit. Sarut mainile!

Si asa a trecut S. examenul de descriptiva, dupa ce s-a gandit toata vara cum sa faca asta, stiind ca materia respectiva nu se lipeste de el oricum ar face. Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apa, acest coleg a trebuit in curand  sa gaseasca alte modalitati de promovare, pentru ca intelectul nu prea il ajuta. Si a gasit fara indoiala, pentru ca un an mai tarziu, o tipa de la Mecanica Fina – care era amanta profesorului care era “securistul” facultatii  –  ne-a avertizat la un chef, la care bause peste masura:

-Feriti-va de S. si de P., amandoi sunt turnatori la Securitate!

Hai sa revenim insa la aspecte mai placute ale examenului de Geometrie Descriptiva. Cand mi-a venit randul sa ies la tabla m-am descurcat binisor, asa ca am iesit din clasa cu un sapte in carnet, ceea ce tinand cont de stresul prin care trecusem mi se parea o adevarata minune. Asa ca pe la cinci seara, cand iesise din examen si ultimul din gasca noastra, am luat drumul Poienii Brasov, ca sa sarbatorim reusitele. Sa nu credeti de aici ca ne scaldam in bani si ne permiteam sa sarbatorim in Poiana, unde preturile erau piperate. Dar evenimentul era deosebit, trebuia sarbatorit, iar petrecerea avea sa aiba loc la Coliba Haiducilor, carciuma selecta, dar unde lucra drept ospatar Avram, un prieten al fratelui meu. Avram era un tip bine, cu barbita ingrijita, imbracat in costum medieval, cu un cutit respectabil prins la sold, cu palarie a la Robin Hood, ce mai o adevarata desfatare pentru ochii turistelor, mai ales a celor sosite de pe meleagurile nordice ale Europei. Fiind prieten cu fratele meu, Avram avea grija sa ne dea in cani de lut un vin bun si ieftin, sa ne faca niste platouri haiducesti, cu mici, carnati, slana, putin ficat fript, niste maruntaie si alte bunatati, totul la un pret “nemodificat”, asa ca patru studenti  la o iesire lasam  patru sute de lei, pentru o masa de pomina. Bucuria din acea seara a fost de pomina, asa ca ne-am cam ciupit bine, eu unul trezindu-ma cand am coborat din masina de Poiana, jos in oras, in Livada Postei, pe la 11 noaptea, ca-mi uitasem caciula de blana, ruseasca, in restaurant. Asa ca m-am intors repede cu masina inapoi si am coborat cu ultimul autobuz de noapte, obosit, ametit dar victorios.

De Avram ma leaga si o alta intamplare foarte amuzanta din viata mea.Timp de cinci ani de facultate, petrecuti in Brasov, am facut multe chefuri in Coliba Haiducilor, fie cu colegii fie cu fratii mei, care locuiau in oras, asa ca se obisnuise cu mine prin partea locului. Cand am terminat facultatea si am ajuns stagiar in Dobrogea, legatura s-a interupt in mod firesc. In 1990 m-am casatorit, in luna mai, dupa care am plecat cu proaspata sotie in voiaj de nunta la Predeal. Era epoca sejururilor de 12 zile, cu tichete de masa incluse in pret, asa ca intr-o statiune prafuita ca Predealul aveai toate sansele sa te plictisesti dupa doua-trei zile. Ceea ce s-a si intamplat, asa ca am inceput sa ne inscriem la celebrele excursii de o zi, cu destinatiile cunoscute: Poiana Brasov, Balea Cascada, Peles,etc. Intr-una din aceste excursii, cred ca cea de Balea Cascada, la intoarcere am oprit sa servim masa cu grupul in Poiana Brasov. Ghida ne-a prezentat putin statiunea apoi ne-a anuntat ca vom servi masa la un restaurant cu specific romanesc: Coliba Haiducilor! Am intrat, m-am asezat din instinct la masa favorita, simtindu-ma familiar printre blanurile de urs, coarnele de cerb, stiuletii de porumb sau siragurile de ardei iute atarnate din tavan. Ca orice proaspeti insuratei,eu si sotia mea ne tineam de mana si ne priveam in ochi, in asteptarea mancarii, cand cine apare din bucatarie cu platoul de lemn in mana, plin de carne aburind si cutitul la brau? Bineinteles ca Avram, care vazandu-ma s-a blocat putin , apoi a izbucnit:

-Bine, ma, da’ nu ti-e rusine sa dispari asa pur si simplu fara sa-ti iei la revedere de la prieteni? Sa pleci din Brasov fara macar sa dai un telefon, sa stiu si eu pe unde ai ajuns? Dupa cate petreceri am facut impreuna?

Va dati seama care a fost reactia sotiei mele, atunci cand  intrand pentru prima data cu mine  intr-un restaurant din zona Brasovului, vedea cum ma tutuiesc cu ospatarii, cum ne imbratisam si ne pupam ca fratii?

Va urma…………

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s