Din stejar, stejar rasare !

foto: www.prosport.ro

Atmosfera extraordinara sambata, 27 noiembrie, pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, ridicat la rangul de  sanctuar al rugbyului romanesc pentru acest meci. Extraordinara din mai multe puncte de vedere: pentru ca este prima data dupa  foarte multi ani cand vad 5000 de oameni stransi la un meci de rugby in Romania; pentru ca in tribune erau sute de femei si copii voiosi, care incurajau cat ii tinea gura echipa “stejarilor”; pentru ca pe marginea terenului n-am vazut sute de jandarmi, care – intorsi cu spatele la teren, sa supravegheze cu ochi scrutatori suporterii periculosi; in finesi  pentru ca presedintele federatiei romane de rugby statea in tribune(?), dand tonul la scandarile galeriei!

Da, dragii mei, n-o sa va vina sa credeti dar exista un sport de echipa la care femeile si copii pot sa vina linistiti in tribune, fara sa trebuiasca sa-si puna dopuri in urechi. Mai mult chiar toate femeile aratate in transmisia televizata erau frumoase! Pentru ca ce femeie nu este frumoasa atunci  cand vine din toata inima sa strige si sa se bucure de spectacolul oferit de 30 de barbat,i care se infrunta – cavalereste, intr-un meci de rugby? Iar copii aveau cu totii ochii stralucitori, fata vesela si erau entuziasmati de  ceea ce vedeau. Ce exemplu minunat este un meci de rugby pentru un copil! Pentru ca iata ce a vazut, pe viu, oricare dintre cele cateva sute de copii prezenti la stadion sambata.

In primul rand a vazut 60 de barbati in adevaratul sens al cuvantului, bine claditi, bine hraniti, calmi si relaxati in asteptarea unei confruntari pe viata si pe moarte. Dintre acestia 30 se dezechipeaza, intra in teren si se tin pe dupa umeri in timp ce fanfara(!) intoneaza imnurile. Mai mult, cei 15 in echipament galben-rosu canta cu tarie, aproape striga, versurile imnului nostru national, cu fiecare vers parand mai montati, mai hotarati sa-si apropie victoria. Cata diferenta fata de fake-urile de barbati din alt sport, candva frate, numit fotbal.

Apoi copilul mai vede cum capitanii celor doua echipe  asculta, cu vadit respect, ultímele recomandari ale arbitrului de centru. Acesta este si el de regula un fost jucator de rugby, a condus poate o finala de cupa mondiala, si nimanui nu-i trece prin cap ca ar putea conduce in mod partinitor partida. Nimeni nu scrie bazaconii despre el prin ziare, in zilele premergatoare meciului, iar dupa meci este pur si simplu uitat! Arbitrul si-a facut datoria, arbitrul poate sa plece!

Autoritatea arbitrului, ca si justetea  deciziilor celor 2 “judecatori” de margine, sunt lucruri de la sine intelese in rugby. Daca esti in atac, jucatorul tau este placat, se creeaza o gramada spontana, iar la un moment dat arbitrul fluiera lovitura de pedeapsa impotriva echipei tale, tu – ca si capitan de echipa, oricat ai fi de catranit si afectat, te duci calm catre dansul si-l intrebi: ”Ce s-a intamplat, sir?”. Iar arbitrul iti explica in mod calm, asa cum se aude  live in transmisia tv (!): “Omul tau cu nr. 4 nu a eliberat balonul  suficient de repede, de aceea ati fost penalizati”. Si stii ca chiar asa a fost,  iar arbitrul opreste jocul de fiecare data cand exista pericolul accidentarii jucatorilor in astfel de gramezi.

Va dati seama, oameni buni (asta am luat-o de la Banica jr.), jucatorii il intreaba pe arbitru calm, iar acesta raspunde la fel de calm ! Nimeni nu injura/ scuipa/imbranceste, nu face gesturi amenintatoare, jucatorii de la fundul gramezii nu urla de durere, nu se rostogolesc pe jos cu gesturi teatrale, nu cheama medicul si targa, sa-i scoata de pe teren, pentru ca au fost grav raniti de adversar? Dupa care ajunsi pe targa la marginea terenului sa sara sprinteni de pe ea si sa alerge iute la mijlocul terenului? Mai mult, publicul nu protesteaza la decizia arbitrului, nu huiduie/injura/scuipa/imbranceste/da foc la peterde/rupe scaune s.a.m.d.  Desi terenul nu are garduri de plasa (ca la zoo), spectatorii de la rugby nu sar in teren sa-l  fugareasca pe arbitru si sa-i aplice o corectie, ca la meciul Juventus Bucuresti – Sageata Navodari. Rugbyul este un sport sarac, e clar ca n-au mai avut si bani de plase si stalpi, pentru izolarea spectatorilor fata de teren, asa ca au preferat sa-i civilizeze.

Cand jucatorii bat o margine la rugby, cel ce arunca si judecatorul de margine pot fi atinsi cu mana de catre spectatorii de pe margine, cu toate acestea nimeni nu o face. Nici chiar fanii bucurosi ca sunt la jumatate de metru distanta de unul dintre idolii lor.

Apoi copilul prezent la meci vede cum unul dintre jucatori se loveste serios, pentru ca la rugby jucatorii nu se menajeaza pentru meciul viitor, cu aer de derby, si nu iau cartonase in mod voluntar, ca sa stea pe tusa etapa urmatoare. Vede cum – daca este grav (si de multe ori este), medicul intra pe teren si-i da prímele ingrijiri, in timp ce ceilalti continua infruntarea. Fara sa se lamenteze 2 minute pe margine, asteptand aprobarea arbitrului, ca la fotbal. Care arbitru de fotbal cateodata nu vrea sa accepte in ruptul capului ca faultul, pe care el nu l-a vazut, a fost foarte serios. Medicul intra pe teren si fara aprobare  pentru ca spiritul jocului de rugby este unul barbatesc, accidentarile sunt serioase si siguranta sanatatii jucatorilor este foarte importanta pentru toata lumea.

Si mai vede ceva copilul venit poate pentru prima data la un meci de rugby: vede cum jucatorul accidentat, care stie ca nu poate sa mai continue jocul, se chinuie ( rareori ajutat si de medic) sa se ridice, apoi paraseste stadionul schiopatand, cu eforturi mari cateodata, in aplauzele intregului stadion. Are de multe ori lacrimi in ochi, dar de cele mai multe ori sunt lacrimi de frustare, pentru ca s-a accidentat si nu mai poate sa lupte in continuare. Pentru ca barbatii adevarati ies pe picioarele lor de pe terenul de rugby, oricat de grava ar fi accidentarea.

Micul nostru spectator vede la inceputul meciului cum antrenorul  ia loc zambitor in tribuna, pentru ca pe parcursul meciului capitanul de echipa sa fie cel ce-si aseaza in teren si mobilizeaza coechipierii. Cand capitanul trebuie sa iasa din teren, accidentat sau epuizat fizic, el nu arunca banderola celui mai apropiat coleg, spunandu-i “dai-o lui Gigel!”, iar Gigel suparat sa refuze sa o primeasca si sa o lase sa zaca pe jos! Antrenorul stie ca ce a fost de facut pentru pregatirea meciului a fost facut la timp, ramane ca inclestarea vointelor din teren sa decida castigatorul. Asa ca nu sparge cu piciorul plexiglasul bancii de rezerva, furios la extrem, cand echipa lui rateaza un eseu.

Iar sambata acest tanar spectator afla ca domnul in costum elegant asezat in primele banci din tribuna, alaturi de alti domni in tinuta sport, este presedintele federatiei de rugby, venit la conducere pe fondul unor rezultate neconcludente din preliminarii ( la fotbal functiile de genul asta sunt pe viata, mai mult nu m-ar mira s-o vad pe Raluca Sandu sefa federatiei de fotbal, cand taica-sau n-o mai putea sa numere banii din ursulet). Acest domn a mers in vestiarul baietilor cand a devenit sef de federatie si le-a spus ceva de genul: “Stiu ca toata lumea crede ca am ratat calificarea, eu va spun ca ne putem califica la baraj. Va fi greu, dar o putem face!”. Nu le-a spus: ”Va maresc prima de calificare la 200.000 de euro, numai sa va calificati.”

Apropo, daca stie sa citeasca micul suporter va afla din ziar ca pentru calificarea in mod consecutiv la a VII-a Cupa Mondiala(!), fiecare jucator va primi 2000 euro! Da, ati citit bine, doar 2000 euro. Cam cat primeste intr-o saptamana orice ratat de fotbalist din prima liga, nascut “talent” si retras  “tanara speranta” la 32 ani|! Care pe deasupra mai primeste si apelative eculubrante, de genul: print, diamant, vrajitor, briliant, etc. Si daca voi credeti ca a doua zi ziarele de sport au macar jumatate din ziar dedicata  acestei unice performante, eu va spun ca va inselati.

Meciul de rugby se incheie si el intr-un mod special: asezati pe 2 randuri invinsii ii asteapta pe invingatori pe drumul spre vestiar, aplaudandu-i in semn de recunoastere a suprematiei din meciul respectiv. Mai lipseste ca  un jucator din echipa castigatoare sa ofere o naframa unei frumoase domnite din tribuna, dedicandu-i victoria, pentru ca sa te crezi la un turnir cavaleresc din evul mediu!

Vazand toate aceste lucruri pomenite mai sus, precum si multe altele ce nu-mi vin acum in minte, cum credeti ca se va comporta micul spectator peste 10-15 ani, cand va lua loc in tribuna in calitate de mare spectator ?

Silviu MACRINEANU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s