Amintiri din copilaria mea, episodul 11 – Cum am dat 1 leu ca sa ma intalnesc personal cu Stalin !

Ca adolescent, pe la 15 – 16 ani, una din preocuparile mele de baza vara era sa bat la picior Brasovul, orasul in care am doi frati mai mari – si pe care l-am indragit inca de la 10 ani, cand l-am vazut intaia data. In vacanta mergeam sa stau doua saptamani la fratele meu cel mai mare, Nelu, ceea ce reprezenta pentru mine cea mai mare bucurie din an. Am avut intotdeauna o atractie deosebita fata de orasele pe care nu le cunosc, ma cuprinde intotdeauna o emotie puternica atunci cand fac primii pasi intr-un astfel de oras, presimtind parca noi aventuri abia intrezarite in dorinta. Celalat frate, Cornel, lucra la CFR si locuia intr-un camin de nefamilisti, undeva in zona  unui depou din apropierea  Garii Mari. Nu stiu de ce, dar asa ii spuneau brasovenii garii, poate pentru ca orasul avea si gara Bartholomeu, halta Darste si poate si altele.

Asa ca Brasovul a ramas orasul meu de suflet, emotia ce ma incearca atunci cand intru cu masina pe Calea Bucuresti este inzecit mai mare decat cea pe care o simt la intrarea in Constanta, cand vad vaporul lui Mazare de pe bd. Tomis. Am descoperit Brasovul, cum am mai spus, pas cu pas, de-a lungul a cinci – sase ani si pot spune ca am avut oarece metoda in explorarea lui. In fiecare zi luam troleul din zona Uranus, unde locuia fratele meu, mergeam cu el multe statii, fara sa le numar, apoi coboram pur si simplu la intamplare. Ma plimbam in zona respective pana oboseam, studiam tot ce mi se parea de interes: cladiri, cofetarii, cinematografe, licee, apoi – la aparitia plictiselii, saream in alt troleibuz. Repetam figura de doua – trei ori pe zi, pana ma lua foamea si ma retrageam la “garaj”. E foarte usor sa descoperi un oras dupa un astfel de algoritm, uneori le povesteam fratilor despre lucruri vazute pe care nu erau in stare sa le recunoasca, de buna seama fiindca nu le vazusera niciodata.

Intr-una din aceste peregrinari m-am hotarat sa-l vizitez pe Cornel  la caminul de nefamilisti, ca sa vad ce mai face. Am mers cu troleibuzul pana in Bartholomeu, am trecut liniile ferate si ma strecuram printr-un peisaj mohorat de depozite, macazuri, garduri vechi si linii ferate intretaiate, totul  asezonat cu miros de pacura si creuzot. Cum mergeam asa cu gandurile aiurea, ma trezesc strigat de un glas pitigaiat, ce venea de la vreo doi metri inaltime:

-Nenea, nenea, daca imi dai un leu ti-l arat pe Stalin!

M-am uitat mirat in jur, n-am vazut pe nimeni, asa ca am crezut ca strigatul nu mi-era adresat.

-Nenea, nenea! Daca-mi dai un leu ti-l arat pe Stalin, sa mor io !

In  sfarsit am depistat emitentul apelului , in persoana unui tiganus de vreo 7-8 ani, care statea periculos de sus pe un gard de beton prafuit, inalt de cam doi metri, leganandu-si nepasator picioarele. Miroseam o teapa, data fiind natia celui ce-mi facuse propunerea, dar curiozitatea imi fusese starnita, de parca tiganusul stia cat de mult ma pasiona istoria ! Totusi, ma gandeam, de unde sa stie un copil de varsta lui despre Stalin, ca sa inventeze asa ceva. Poate totusi era ceva de vazut aici, mai ales ca pina sa moara dictatorul rus, Brasovul fusese redenumit Orasul Stalin, in cinstea acestuia.

-Unde este Stalin, mai puta? Ia zi!

-Da’  imi dai leul daca ti-l arat? Ai un leu?

-Am ma  “pistruiatule”, uite-l aici. Daca merita ce o sa vad e al tau. Inainte insa nu ti-l dau. Daca  vrei asa bine, daca nu – pa!

-Bine, da’ daca nu mi-l dai dupa aia te spun lu sor-mea , si  te blesteama, ca e vrajintoare mare!

-Eh, daca e “vrajintoare”,  e musai sa ti-l dau. Hai ca n-am timp toata ziua, unde este?

La aceste cuvinte tiganusul se hotara, se arunca jos de pe gard de parca plutea si-mi  facu semn sa-l urmez. Urma o expeditie printr-o spartura de gard, travesarea unei curti abandonate, deschiderea unei usi ruginite a unei hale dezafectate si surpriza cea mare: Stalin. Pe pardoseala halei zacea uitata de timp o statuie gigantesca a dictatorului, inalta de 7-8 metri cel putin, dintr-un bronz cu urme de oxizi. Eram pur si simplu siderat! Vazusem la televizor statui ale lui Lenin si Stalin din orasele sovietice, vedeam ca sunt mari, dar doar acum, stand langa una din ele,  rasturnata intr-o rana, imi dadeam seama de prortiile lor gigantice. Statuia ecvestra  a generalului Suvorov, ce troneaza si acum in satul vecin Dumbraveni, pe un deal de langa soseaua Bucuresti – Suceava, mi se parea de jucarie. Ce macara putea misca o astfel de statuie, sa o puna pe soclu sau sa o dea jos? Ce minti de ingineri puteau  sa creeze forma in care sa se toarne o asemenea statuie, chiar si facuta din bucati?

Macaraua gigantica, ce rula probabil  pe calea ferata, care miscase gigantul de bronz din centrul orasului pana la periferie, suferise probabil o sincopa la debarcarea ei, pentru ca degetul aratator de la mana dreapta se rupsese si zacea alaturi de statuie.  Am incercat sa-I cuprind cu bratele si abia am reusit! Era acel deget cu care Stalin, pe cap cu nelipsita sapca, le arata popoarelor inrolate in cruciada comunismului drumul spre victorie! Paradoxal dar indicatorul acesta pretins mesianic se rupsese primul dupa mutarea statuii. Brasovul fusese vreme de mai multi ani Orasul Stalin, mai mult chiar, pe dealul Tampa se scrisese din copaci ce aveau frunze de nuante  diferite, spre gloria titularului: STALIN. Dupa moartea sa, cand Hrusciov a inceput campania de demascare a crimelor odioase infaptuite de Stalin (de el singur, partidul n-avea nici o vina), s-a intamplat intr-o noapte o mare “nenorocire”. De la o tigara aruncata aiurea, probabil, padurea de pe Tampa  a luat foc, pompierii brasoveni s-au miscat greu datorita lipsei de pregatire, sau faptului ca erau ardeleni,  incat atunci cand au ajuns masinile la locul faptei  dezastrul se produsese: zona cu scrisul arsese aproape in intregime.

-Nenea, a zis tiganusul, imi dai leul acuma? Ca eu ti l-am aratat!

M-am trezit la realitate, putin buimac, putin speriat, de parca cine stie ce duhuri rele bantuiau locul. Am scuturat din cap si i-am intins leul de metal, apoi am plecat mai departe, gandindu-ma fara sa vreau la fraza de debut a Manifestului Partidului Comunist al  lui Marx:  ” O stafie bantuie Europa ….. ! ”

Va urma…..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s