Armata la romani, episodul IV – Pe-al nostru steag e scris …

Armata noastra termen-redus a fost o perioada terna, lipsita de prea multe intamplari deosebite, asa ca faceam eforturi sa nu ne plictisim. Din fericire imaginatia noastra se manifesta in toata plenitudinea varstei, asa ca permanent  inventam ceva care sa ne binedispuna. De la perlele mai marilor nostri, stranse de Zeba in carnetel si pana la poezii, cantece, bancuri, inventate sau adaptate situatiei de militar.

Bancurile cazone au un iz al lor, sunt mai greu de digerat de catre cei care n-au purtat haina kaki si nu prea stiu cum stau treburile prin armata. Sa va dau un exemplu clasic :

Bula e pentru prima data de garda, chiar la poarta unitatii. Vine OSU-ul (ofiterul de serviciu  pe unitate) si ii spune:
– Soldat Bula, azi s-a anuntat vizita unui tovaras  general. Cand vezi o masina cu numar de Bucuresti, imi raportezi imediat.
Bula, putin intimidat, raspunde:
– Da, sa traiti!
Dupa o ora, generalul nu a sosit inca. OSU-ul, din ce in ce mai nervos, trece iar pe la corpul de garda:
– Cum a sosit tovarasul general, vii si ma anunti imediat!
Trece inca o ora si OSU-ul, transpirat tot si nervos, trece iar pe la Bula:
– Cum a sosit generalul, raportezi imediat!
Dupa aceea, faza se repeta inca de cateva ori.
La un moment dat,  apare o Dacie neagra cu numar de Bucuresti, aratoasa, care opreste la poarta unitatii. Bula merge la masina si–l intreaba pe tipul ce se lafaia in spate:
– Hei, tu esti generalul ?
Generalul, uimit, spune:
– Da, de ce?
– Ai imbulinat-o prietene, OSU-ul te cauta de dimineata si e foarte nervos, sa stii !”

Acum daca tot este vorba de generali, trebuie sa va spun ca am fost exact in pozitia soldatului Bula de mai sus, numai ca generalul a sosit neanuntat, ba mai mult – la 3 minute dupa sosire a comandat si un exercitiu de alarma cu iesire din unitate, pe care n-am sa-l uit niciodata. Acel general era un piticot de un metru si saizeci de centimetri, putin bortos, despre care am aflat repede ca se chema Hortopan si ca era comandantul Comandamentului Infanterie si Tancuri al Armatei  I, sau al armatei romane, sau mai stiu eu al carei armate. Am dat mana cu nemernicul respectiv, daca as fi stiut ce avea sa faca 8 ani mai tarziu ar fi trebuit sa-i  trag un glont in cap, ca sa scap lumea de un ticalos. Spun ticalos pentru ca cimpanzeul respectiv a dat ordin tancurilor, in decembrie 1989, sa se treaca in forta peste baricadele de la Inter, intesate de demonstranti,  si sa traga in acestia (imi cer scuze fata de verisoarele noastre primate, pentru modul in care am folosit termenul cimpanzeu). Sunt curios daca a infundat puscaria dupa 1989, sau prietenii sai – care dadusera lovilutia, l-au avansat general de brigada sau mai stiu eu ce puteau sa-l avanseze.

Cert este ca in urma alarmei declansate la ordinul capcaunului, toata unitatea a intrat in alerta.Totul se cronometra, pentru a vedea daca suntem capabili sa ne incadram in timpii alocati pentru fiecare operatiune. Eu si prietenii mei de 1,85 – 1,90  metri,  aveam o mare raspundere la alarma cu iesire, trebuia sa evacuam drapelul unitatii. Nu va mai spun ca drapelul unitatii, in conceptia militara, este ceva de genul sfintelor moaste pentru credinciosii ferventi:

“Drapelul de lupta evoca trecutul razboinic al poporului roman pentru libertate nationala, unitate, amintind fiecarui militar datoria sfanta de a servi cu credinta patria, de a apara cu orice pret unitatea, suveranitatea si independenta Romaniei. Ori de cate ori este scos, drapelul trebuie aparat cu pretul vietii de asa-numita garda a drapelului, formata din 7 membri: comandantul garzii, militarul port-drapel si cinci insotitori. Toti poarta asupra lor armamentul si munitia din dotare, iar daca integritatea drapelului este amenintata in vreun fel, garda poate face uz de arma.”

 

Va dati seama ce coplesiti eram de importanta misiunii noastre de insotire a drapelului, mai ales dupa ce a fost scos din cutia de cristal, pus intr-o husa speciala si ni s-a dat sa-l ducem, cu religiozitate, pana la camion. Acolo ne-am urcat usor, iar 5 dintre noi stateam insirati pe o bancheta laterala, tinand drapelul in husa pe genunchi. Ceilalti stateau in fata noastra, cu figuri fioroase, pentru a descuraja eventualii doritori de necazuri, mai ales ca eram burdusiti si cu munitie de razboi, lucru nemaipomenit pana atunci. Plictiseala era mare, pentru ca am iesit cu camionul pana in Trivale, am stat acolo in padure vreo doua ore, dupa care ne-am intors. La intoarcerea prin Pitesti se facuse ora pranzului, asa ca pe strazi aparusera liceencele, prilej bun pentru noi de a ne mai exersa  aruncatul cu privirea si ochitul. Binenteles ca ne-am agitat destul de mult, pana cand Zeba a urlat odata ca din gura de sarpe, de ne-am inmuiat toti deodata.

 -Baaa!! Am imbulinat-o rau de tot! Batalionul disciplinar ne mananca pe toti, nenorocitilor!

 -De ca ma Zeba? Ai innebunit, ma modovene? Ce dracu, n-am facut nimic, am fluierat dupa niste fete.

  Doar nu era vreuna fata lu Ceasca, aia…Zoia, sau cum dracu o cheama, ca aia sta in Bucuresti.

 -Nu ma, puteti sa fluierati pana va cade limba. Alta este! Am rupt drapelul!

 -Cum ma, esti bolund la cap, cum sa-l rupem , ca e in husa?

 -Da ma, dar am rupt lancea! Cand m-am intors s-o fluier pe blondina aia cu picioare de egreta, nu’s cum dracu s-a agatat varful sulitei de pafta, iar lemnul cred ca avea 50 de ani, asa ca s-a rupt fara sa paraie macar.

 -Bai, chiar c-am belit-o, sa ma ierti, a zis Bila. Pentru APV-istii  astia drapelul e ceva mai scump decat aurul.  Cica desfiinteaza o unitate daca isi pierde drapelul.

 -Ia sa vedem cum arata, fratilor, zise Chiru. Desfa naibii putin fermoarul de la husa, sa vedem care-i treaba. Aha, s-a rupt batul chiar de unde intra in corpul varfului. Ce dracu sa-i facem, cum sa-l lipim? Daca aveam o guma de mestecat in buzunar…..

 -Daca aveai o guma in buzunar, atunci erai in America, bai Mirceo, nu la Pitesti, rabufni Nickson. Las-o dracu’ de guma, aveti vreunul baioneta ascutita cat de cat ?

-A mea taie ghinisor, dar sa nu ma intrebati de se, ca nu va spun, zise Toro.

-Ghini mai moldovene, da-o incoa fuguta!

 Si  Nickson s-a apucat calm sa scoata ciotul  rupt din sulita, apoi sa ciopleasca putin capatul batului mare, poate reusim sa-l  varam putin in sulita, cat sa stea. Din pacate eram aproape de poarta unitatii si n-a reusit mare lucru, doar l-a bagat vreo 2-3 mm inauntru. Ducerea drapelului la locul lui merita filmata, pentru posteritate. Ofiterul de Serviciu era impresionat  pana la lacrimi de grija cu care l-am dus in hol, l-am scos din husa si l-am pus in racla de sticla. Cand cheia lui a inchis broasca cutiei, parca scapasem toti de o iminenta condamnare la moarte. Imi cer scuze pe aceasta cale Scolii de subofiteri si maistri militari Neagoe Basarab, pentru prejudicial creat. Si trebuie sa marturisesc ca ghiveciul cu flori gasit de femeia de serviciu intr-o dimineata sub scara, spart si dosit acolo, era tot opera mea, cand adormisem in picioare pazind drapelul intr-o noapte, si ma rezemasem de el.

Va urma …..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s