Amintiri din copilaria mea, episodul 2 – De ce a albit Ion Pazvante la 25 de ani, batuti pe muchie

Revenind la nea Traian, cel cu palarie de vara, camasa calcata si pauza de siesta la pranz, mi-aduc aminte ca spre 50-55 ani i-a murit sotia. A stat el cativa ani singur, dar se descurca greu si lucrul acesta se vedea in camasile mai ponosite si obrajii nerasi  cu zilele, lucru ce ma aruncase in mare mirare pe mine, admiratorul lui secret.

Pana la urma rudele si prietenii l-au convins sa se recasatoreasca, sa aiba alaturi de cine imbatrani, nefiind binecuvantat de dumnezeu cu copii la prima casatorie. Ba mai mult, i-au gasit si o vadana, din Caiata, un sat aflat dincolo de Sihlea, la vreo 8 km de Obrejita. Nea Traian a fost in vizita la ea de cateva ori si in cele din urma s-a hotarat si a adus-o acasa, cu ceva lucruri intr-o caruta de imprumut. O perioada parea ca viata lui si-a gasit cadenta normala, deoarece il vedeam iar pe bicicleta, in camasa calcata si palarie de vara, venind la pranz acasa. Ce era mai greu de realizat pentru el era sa renunte la bautura de seara la “Popas”, restaurantul de care era mandra toata Obrejita, cu balta de peste, ponton plutitor si popicarie, cum nu aveau in 1975 nici comunele mari de langa noi. Nea Traian luase pacatul bauturii dupa ce-i murise nevasta, bani avea, prieteni de pahar se gasesc intotdeauna, asa ca se cam intorcea serile afumat bine la noua consoarta.

Problema lui era ca se pare ca nu prea mai tinea la bautura, devreme ce dimineata il dureau toate cele: capul, spatele, coastele si chiar si picioarele. Si se cam vaita saracul, cand lui taica-meu, cand lui nenica Pazvante, un unchi al tatei despre care vom mai vorbi, cand lui  “a lu’ Satelitu”, alt personaj de poveste din satul meu. Mirat de degradarea rapida a rezistentei la bautura a lui Traian, nenica Pazvante – care putea oricand sa reprezinte Obrejita la un concurs de bautura la faza nationala, a avut una din ideile lui sucite, care ii adusesera si porecla. Asa se face ca dupa vreo doua zile tot satul se crucea vazand-o pe vadana lui nea Traian plansa, cu ochii vineti, plecand intr-o caruta cu lucrurile sale catre Caiata natala.

Si bineinteles ca s-a aflat repejor ce se intamplase: nea Traian, sfatuit de Pazvante, s-a intors intr-o noapte mergand pe doua carari de la Popas, desi in realitate nu bause mare lucru, doar ce daduse pe gat o cinzeaca, de incalzire. Se pare ca a mimat bine betia, probabil din obisnuinta, astfel ca de indata ce a intrat in casa a aflat de ce-l dureau toate oasele dimineata. Unde nu s-a infipt vadana din Caiata in el si, dracuind si injurand, cu mana pe facalet, a inceput sa mi-l altoiasca pe spate, pe la coaste si pe unde nimerea, avand grija insa sa nu-i dea la fata si sa nu ramana urme. Binenteles ca nea Traian, uluit de purtarea dragastoasei sale neveste, ce-l alinta ziua Traianel, nu s-a dezmeticit din prima si a incasat cateva lovituri bune. Dar si cand s-a indreptat de spate si a infipt mana in parul muierii, incepand sa o altoiasca cu palma lui de brigadier, cu care le mai lua pulsul tiganilor zilieri de la CAP, aceasta a inceput sa tipe de parca suna alarma de incendiu pe care o dadeau pompierii voluntari cand lua foc vreo casa din sat.

Si uite asa au avut femeile de barfit inca vreo saptamana, pana cand s-a ivit alt subiect de interes obstesc de dezbatut. Si slava domnului, nu lipseau subiectele de actualitate la Radio Sant.

Unul dintre subiectele care au infierbantat pentru mult timp  “eterul” radioului sus pomenit a fost nasterea ultimului copil al nenicai Pazvante, unchiul tatalui meu. Era al saselea copil pe care-l nastea tanti Joita, care primise titlul de mama eroina de la statul roman, dar ceea ce suscitase interesul obstei era faptul ca mama avea 48 de ani, iar tatal 60! De unde discutii nesfarsite despre nenica Pazvante, daca mai poate, daca e al lui, cu cine seamana copilul,etc.

Foto: in stanga sus, nenica Pazvante.

Era nenica Pazvante un om costeliv, slab ca un ogar, cu fata ridata de tinar si parul albit  de pe la 25 ani, cu degetele permanent patate de tutun, mai precis de mahoarca pe care o fuma rasucind-o in hartie de ziar, cu o dexteritate iesita din comun si cu o colectie de injuraturi obscene care l-ar fi facut sa paleasca si pe un metis mexican. Fantezia la injurat si debitul cu care o facea erau proverbiale, incat se incetatenise expresia: “sa injuri ca Ion Pazvante”, ca o recunoastere a excelentei in materie. Se pare ca era ceva care venea dintr-o gena straveche, pentru ca si tata, intr-una din zilele lui bune, ridica mai multe biserici decat Stefan cel Mare in 47 ani de domnie. Sau cel putin asa spunea mama, care nu prididea sa-l mustre si sa-l roage sa scoata din repertoriu biserica, christosii si dumnezeii, care erau subiectele sale favorite.

Chiar daca avea gura cea mai spurcata din sat, nenica Pazvante era privit cu oarecare ingaduinta de catre oameni, motivul fiind ca oamenii il stiau “sarit de pe fix’’, stiind si motivul pentru care se intorsese mai repede din razboi, cu parul complet alb, priviri sticloase si o mutenie ce durase vreo 3 luni, timp in care nu schimbase nici o vorba cu nimeni. Adevarul este ca atunci cand lupta la Cotu’ Donului, infanterist in regimentul Putna 10, nenica Pazvante suferise o intamplare terifianta. Intr-o dimineata cand tocmai mancasera si se pregateau sa plece in mars, soldatii din compania lui fusesera atacati pe neasteptate de bombardierele sovietice, care zburasera razant pe dupa niste dealuri si aparusera deodata deasupra taberei, aruncandu-si bombele asupra lor. Auzind suieratul unei bombe care se indrepta drept spre el, nea Ion cautase disperat un adapost si, in lipsa de altceva, se aruncase sub caruta de la aprovizionare. Bomba cazuse langa caruta, o aruncase pe aceasta la vreo 20 de metri, facuse un crater imens si ridicase un morman de pamant pe locul carutei. Cand oamenii s-a mai dezmeticit si au inceput sa-si ajute camarazii, au inceput sa intrebe: “Ba, dar unde este Ion?”,”Care-l vazusi vere pe Ion?”. Un soldat mai putin ametit de suflul exploziei si-a amintit ca-l vazuse aruncandu-se sub caruta. Caruta era facuta farame, la mare departare, au cercetat-o dar nu au gasit nici cadavru, nici urme de sange. Atunci sergentului, om care facea razboiul de la inceput si vazuse multe, i s-a luminat mintea si a zis:”Mai, asta trebuie sa fie ingropat sub pamantul aruncat de suflul exploziei! Sapati  repede!”. Soldatii s-au aruncat asupra mormanului de pamant, sapand fiecare cu ce nimerea: casti, lopatele de infanterie, scanduri, paturile armelor. L-au scos pe nenica mai mult mort decat viu, statuse cel putin un sfert de ora ingropat de viu, cu groaza impietrita pe chip si parul albit deodata, ca la un batran de peste 70 de ani. Oricat s-au straduit sa scoata ceva de la el, in timp ce sanitarul il pipaia pe toate partile, sa vada daca e intreg, nu a scos un cuvant. Se uita fix inainte, scrasnea din dinti si – cand si cand –  corpul ii tresarea, animat de un impuls nestiut. Dupa doua saptamani de transa si mutenie incrancenata, colonelul i-a facut hartie catre Centrul Militar, care l-a lasat la vatra pe motive medicale.

Ajuns acasa nenica Pazvante a continuat sa taca, in ciuda rugamintilor familiei care dorea sa stie ce-i cu el, de ce a albit, de ce nu vorbeste, mai aude, nu cumva i s-au spart timpanele ? Statea toata ziulica la poarta, fumand mahoarca puturoasa, neraspunzand oamenilor la binete, nebagand pe nimeni in seama. Si dupa vreo trei luni de cand venise de pe front, intr-o zi a iesit din mutenie, s-a ridicat in picioare de pe banca de la poarta si a inceput sa injure cu o voce ca de muezin ce predica din minaret dreptcredinciosilor. Injura crancen, cu expresii infioratoare, pornind de la creatorul universului si pana la cea care-l adusese pe el pe lume, injuraturi obscene si injuraturi care huleau, care manjeau tot ce oamenii au in general mai sfant si indragit. Si a injurat asa pana pe la 70 de ani, cand s-a stins stand pe un scaunel cu trei picioare in curte, cu o tigara de ziar in coltul gurii, incat ai lui l-au lasat asa pana s-a intunecat afara, crezand ca dormita la soare.

Va urma….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s