Amintiri din copilaria mea,episodul 9 – Despre niste trasaturi ale romanilor care nu se potrivesc cu mitul mioritic

Revenind la ultimul razboi si la nenorocirile pe care le-a adus pe capul nostru, al romanilor, o sa va povestesc ce s-a intamplat intr-un sat din apropierea  Aiudului, intr-o zi de vara de pe la mijlocul deceniului sapte al secolului trecut. Stiu intamplarea de la prietenul meu aiudean  Marcel, care ne-a povestit-o odata in studentie noua, colegilor sai de camera, intr-o noapte cand in loc sa dormim dezbateam probleme politice, de genul daca este rau comunismul prin structura sa intrinseca sau doar oamenii care-l conduc i-au alterat esenta. Eu eram pe vremea aceea partizanul celei de-a doua variante, sustinind-o cu insistent in fata lui Mircea, zis Ingineru’, care era un tip coleric si se enerva repede,  incepand sa tipe ca Ceausescu e nebun, ca distruge Romania, de saream toti sa-i punem mana la gura, ca sa nu ajungem sa ne continuam somnul la sediul securitatii din Scheii Brasovului.  Ma intreb adesea cum de aveam o asa mare naivitate in ceea ce priveste politica la 22-23 ani, singura scuza gasind-o in afirmatia lui Malraux, ajunsa la noi prin gura lui Petre Tutea:

-“Daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, atunci esti un cinic. Daca dupa 30 de ani mai esti de stanga, atunci esti un idiot!”

Revolutia m-a gasit la 26 ani si trebuie sa recunosc faptul ca de atunci am votat consecvent dreapta, in masura in care o ramura a Securitatii sau a Partidului Comunist poate fi socotita mai de dreapta decat o alta.

Intorcandu-ne la ziua aceea de sfarsit de august calduros, stropita cu o scurta bura de ploaie, am observa cum din trenul care a oprit in gara coboara un om ca la 52-55 de ani, imbracat intr-un costum de haine ponosit si uzat, avand pe cap o basca decolorata pusa intr-o parte si in mana stanga, drept bagaj, o ranita militara pe jumatate goala. Omul are parul blond pe jumatate albit, o fata rotunda dar strabatuta de o retea deasa de riduri marunte, arsa de prea mult stat in soare, clipeste des din ochi si pare permanent cuprins de o mare mirare fata de tot ceea ce vede in jurul lui. Se uita lung la cei trei kilometri ce-l despart de satul ce se vede in zare, pitit printre dealuri,la drumul pietruit si nu prea din fata lui, apoi da drumul unui oftat scurt si pleaca spre destinatia abia intrezarita. Surprinzator dar, fata de varsta aratata, se misca cu pas vioi si i se simte un neastampar in mers, de parca prea mult ar fi stat la o munca de birou si acum simte in sfarsit bucuria miscarii. Dupa ce face vreun kilometru omul nostru este ajuns de o caruta cu roti mari, ce fac un zgomot puternic in contact cu drumul pietruit, trasa de un cal costeliv, putin şui legat de huluba, in care pe capra de scandura negeluita un om batran picoteste  fara grija traseului, lasat probabil in grija calului de nadejde.

-Hai urca langa mine mai creştine, glasuieste deodata batranul, cu glas neasteptat de puternic. Mergi aici, la Gradistea?

-Multumesc, mosule!, raspunse barbatul, catarandu-se pe capra. De buna seama la Gradistea merg. Esti de pe aici, din sat?

-De aici sunt mai crestine, de vreo saptezeci de ani de cand tin eu minte. Ion al lui Ursu imi spune si ochii mei au vazut multe la viata lor.

Si cei doi calatori isi continuara  drumul impreuna, sporovaind de una si de alta, ca doi tarani tipici care intotdeauna- pornind de la vreme si starea timpului, pot gasi subiect de vorba pentru cateva ceasuri. Cand primele case ale satului incepura sa se zareasca dintre pomii verzi, incarcati de roade, calatorul intreba:

-Era odata aici in sat un om, Gheorghe Albu il chema, o mai fi traind oare?

-Gheorghe a lui Albu, care va sa zica? Traieste de buna seama si e in putere, ca doar e mai mic decat mine cu vreo 10 ani. La el mergi straine? Sta in casa batraneasca, zidita de tata-sau, Ilarie.

-Nu, nu merg la el, dar l-am cunoscut candva, de demult tare mosule. Avea parca si un frate  mai  mic?

-Un frate? Trebuie ca vorbesti de Vasalie, care a plecat pe front in ’42 si nu s-a mai intors sarmanul, l-au omorat rusnacii, undeva pe la Cotu’ Donului. Era un barbat strasnic, doar ce se insurase si a plecat lasand-o pe Ileana, pe nevasta-sa, insarcinata. N-a apucat saracul sa-si vada pruncul, un baiat a nascut nevasta-sa.

-Ileana o chema deci pe nevasta-sa?  Si traieste aici in sat? S-o fi maritat cu altul poate, ca i-o fi fost greu singura si cu prunc de crescut?

-Ba vezi dumneata ca, desi i-a fost greu, nu s-a mai maritat  femeia. A facut pomeni si parastase timp de sapte ani, cum e datina, a purtat doliu si apoi s-a luat cu grijile. Au incercat vreo doi barbati vaduvi s-o ceara de nevasta, dar nu i-a vrut.

-Mosule, vad ca am ajuns la troita, aici ma dau jos si o iau pe ulita asta din dreapta, ca vaz cu dumneata mergi tot inainte. Multumesc de ajutor si sa-ti dea Dumnezeu sanatate!

-Si tie crestine la fel, sa izbandesti la drumul ce-ai pornit, ca tare de departe pari ca vii.

Si omul nostru a pornit-o pe ulita, cu acelasi pas vioi, uitandu-se curios in stanga, uitandu-se curios in dreapta, luind doua-trei prune dintr-un copacel si mestecandu-le cu pofta, de parca era un copil de scoala ce tocmai si-a adus aminte ca de maine este in vacanta. Dupa ce a mers asa vreo zece minute a rarit pasii, devenind mai atent la casele din jur, pana cand a oprit in fata uneia din ele. Era o casa batraneasca, solida, cu anul ridicarii –  1914 – aplicat pe fatada, intru pomenire. Avea o liziera de pruni la strada, iar la umbra lor gospodarul construise o canapea din lemn, pe care doua femei stateau la taifas, asa cum fac de obicei femeile cand isi asteapta barbatii sa se intoarca de la munca.

-Buna ziua, dumneavoastra!

-Buna ziua, mai crestine!

-Sunt obosit tare, am facut un drum lung zilele astea. Daca nu e cu banat, ati putea sa-mi dati va rog o cana de apa?

-De buna seama omule, raspunse stapana casei cu canapea. Stai aici jos si ma duc indata sa-ti aduc.

-Multumesc mult, spuse strainul, dupa ce goli cana de lut plina cu apa rece. Tare sete mi-a fost!

-De departe vii, bag seama, spuse cealalta femeie. Arati tare obosit.

-De departe, asa este, mai de departe decat ati putea crede.Sunt pe drum de……sa tot fie vreo doua-trei saptamani.

-Atunci mai mult ca sigur esti si flamand, omule. Intra in curte si stai jos, am facut niste placinte calde ca amu trebuie sa vina barbatu-miu de la padure. Pana iti tragi sufletul ti-ai potolit si foamea. Hai, mananca si zi Bogdaproste!

-Bogdaproste, matusa! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate ca ai milostivit un calator obosit.

Si doar cat bagase in gura prima placinta si o mesteca cu vadita placere, numai ce se deschide poarta si stapanul casei descaleca de pe cal si se indrepta spre grajd, cu el de haturi.

-Buna ziua, oameni buni! , spuse gospodarul sosit de la treaba, cu toporul in spate si camasa asudata pe dansul. Dumnealui cine este, ca nu cred sa-l cunosc, pe mine ma cauta?

-Ba nu, omule. E un crestin obosit de drum lung, pe care l-am omenit cu o cana de apa si niste placinte, ca era insetat si flamand.

-Asa? Atunci fa bine si adu si un canceu cu vin, sa inchin cu omul asta, ca tare merge un pahar de vin langa placintele astea calde. De unde esti omule si de unde vii? Nu te supera ca te intreb, dar nu vedem in fiecare zi oameni noi in satucul asta de langa munti.

-De fel sunt de pe aici din zona, nene. Doar ca nu am mai trecut pe acasa de tare multa vreme. Iar de venit vin de departe, din tara straina, pe unde m-au purtat cararile vietii.

-Hai noroc! Zici ca ai crescut pe aici, nu-i rau cateodata sa te mai intorci pe unde ai adastat, sa mai vezi locurile si oamenii. Asta numai daca nu ti-a fost rau pe aici, pe la noi.

-Noroc! Nu mi-a fost rau aici, dimpotriva, au fost cei mai frumosi ani din viata mea. Mi-aduc aminte ca umblam cu alti prunci pe dealuri, prin vai, pe malul garlei in partea cu vararia. Nu aveam nici o grija, eram fericiti, culegeam mure, afine, veneam seara acasa vopsiti pe gura de la poame, de-abia ne spalau mamele. Aveam eu un tovaras mai ales, cu care bateam toate coclaurile, le stiam ca nimeni altii. Intr-o zi am gasit noi doi o gura de pestera, langa vararie, am intrat pe branci si am gasit un salas de furi inauntru. Iar tovarasul meu a gasit un craitar de argint, dar cand ne intorceam bucurosi in sat sa ne laudam cu el, avand jabul spart i-a cazut in rau si nu l-am mai gasit, oricat ne-am straduit.

La aceste vorbe ale strainului Gheorghe a icnit scurt, a inghitit un nod mare din gat, care parca il lasase deodata fara aer, s-a albit la fata si a baiguit:

-Vasalie….tu esti…..Vasalie? Esti tu, aievea…sau oi fi vreun moroi care a venit sa ne sperie?

-Eu sunt frate-miu, eu sunt Vasalie si nu m-am intors din morti ca sa va sperii. Desi de acolo de unde vin eu multi nu se mai intorc, la fel ca de pe taramul celalalt. Si am trecut si printr-o judecata acolo, dar nu dumnezeiasca, ci facuta de oameni care l-au scuipat pe Dumnezeu, il hulesc in fiecare zi si i-au batut usile bisericilor in cuie. Primeste-ma frate asa cum si-a primit evreul fiul ratacitor, taie vitelul  cel gras pentru ca pierdut am fost si m-am regasit, mort am fost si am inviat!

Si asa s-a produs regasirea celor doi frati dupa aproape treizeci de ani, ani in care Vasalie a reconstruit Rusia in lagarele de munca de prizonieri de razboi, nestiut de nimeni ca fiind in viata, nedeclarat nici unei comisii, cu pomeni si parastase facute de o sotie care l-a plans amarnic. Povestea banului de argint o stiau doar ei doi, n-o mai spusesera nimanui dupa ce l-au pierdut, de frica sa nu fie socotiti mincinosi si sa rada prietenii de el.

Grija mare a fost s-o aduca pe Ileana si sa-i spuna cu grija, sa nu pateasca ceva la inima, doamne-fereste. A fost anuntat intai Ilarie, baiatul sau, botezat dupa bunic, baiat ce avea el insusi copil acum si era barbat in toata puterea. El a pregatit-o pe maica-sa, spunandu-i ca a venit cineva din Rusia, care l-a cunoscut pe  barbata-sau, cu care a fost camarad in razboi, si alte povesti care mai degraba o zapacisera pe biata femeie. Cert este ca odata intrata in curtea cumnatului, s-a uitat la strainul care bea vin asezat pe un scaunel, l-a fixat cu privirea cam 20 de secunde, a deschis gura sa spuna ceva neauzit, a simtit ca i se inmoaie picioarele si a cazut lata in curte. Au stropit-o cu apa si au adus-o in simtiri, astfel ca s-a trezit in bratele celui pe care-l socotise pierdut pentru totdeauna, care o privea ingrijorat si in acelasi timp bucuros ca si-a revenit.

Vasalie a povestit toata noaptea aceea si multe zile dupa toate grozaviile prin care a trecut. Cum s-a trezit intr-o zi chemat la polcovnicul care conducea lagarul, care i-a pus in mana o hartie, ceva bani si i-a spus ca este liber, pedeapsa sa pentru crime de razboi a fost executata, iar Uniunea Sovietica – in marinimia ei,  ii permite sa se intoarca acasa. Cum a strabatut Rusia in 14-15  zile, cu trenul, cu autobuzul sau cu ocazie, fara sa scoata bilet, de fiecare data cand era cercetat aratand hartia primita si fiind lasat in pace, oamenii privindu-l cu un amestec ciudat de mila si mirare, ca pe o relicva a altor vremuri. A povestit cum granicerii romani s-au uitat consternati la hartie, singurul act pe care-l avea, cum l-au tinut o noapte intreaga in vama, dandu-l  jos din tren si spunandu-i sa astepte pana cand situatia sa se va lamuri. A doua zi a venit o masina cu doi securisti, care l-au luat cu ei si l-au dus la Bucuresti. Acolo a fost anchetat 3-4 zile, mai ceva ca in Rusia, potop de intrebari dupa intrebari, incheiate cu invariabila: ”Si de ce te-ai mai intors?”.

In a cincea zi  l-au pus sa semneze o declaratie, ca se angajeaza sa nu divulge nimanui unde a fost si ce a facut in cei aproape 30 de ani cat lipsise, i-au dat o foaie de drum si l-au dus la gara. Asa a ajuns in cele din urma la gara din Gradistea si la reintalnirea cu destinul sau de Ulise, speriat de gandul ca Penelopa si Telemah si-au intemeiat poate alta familie….

Va urma………

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s