Armata la romani, episodul 3 – Luminati-as fata !

Alfred_Hitchcock's_The_Wrong_Man_trailer_01

foto. wikipedia

Cea mai interesanta figura de ofiter pe care am cunoscut-o in armata romana, nu era nici a lui Gligor – colonelul fara batalion, nici a lui Cnup – comandantul meu de pluton, cu ascendenta germana dupa nume si  aspect, ci a lui Irinel Comanescu, comandantul companiei a V-a, avand grad de locotenent major. Tipul era un fel de Cornel Dinu al unitatii de tancuri si auto, vesnic gata sa persifleze pe cineva, vesnic gata sa ironizeze – gratuit sau nu  – pe cineva, sa plaseze ceea ce el isi inchipuia a fi o replica muscatoare. Obisnuia sa foloseasca citate retinute dupa ureche, trunchiate sau adaptate, cu care sa-si impresioneze asistenta. Cand asistenta era formata din elevii scolii militare de subofiteri, multi dintre ei cititori fideli ai unei singure carti – cartea de telefon, era destul de usor sa treci drept un tip citit, stilat si cu ironie fina.  Cand ea era formata din tineri proaspat admisi la o facultate de elita, absolventi de licee de prestigiu (in fiecare judet supravietuise macar unul), multi dintre ei citind pe rupte, chiar si in armata, reuseai sa treci cel mult drept un semidoct , grosolan in limbaj si comportament. De aceea in discutiile cu noi au inceput sa se auda tot mai des expresii de genul : “Ce pi..da matii faci acolo, mai soldat de doi lei?, ”O sa deveniti voi soldati cand mi-oi vedea eu ceafa” si  altele asemanatoare. Erau semnul neputintei de a se impune prin metodele sale obisnuite, asa ca am inceput sa patimim din cauza individului din ce in ce mai complexat: plantoane de noapte drept pedeapsa pentru abateri imaginare, deplasari cu masca pe figura, taras pe coate si genunchi pe asfaltul din fata comandamentului, etc.

Una din ispravile care erau sa-l coste cariera trebuie povestita neaparat, pentru ca este si una care era sa-l coste viata. Individul era asa de infatuat si sigur pe el, in prostia lui, incat avea un pact cu frizerii unitatii, niste balaoachesi care nu stiau nici o meserie si …se facusera  frizeri. Daca un soldat venea sa se tunda in timpul programului si spunea: ” M-a trimis tovarasul  locotenenet major Comanescu sa ma tund!”, idiotii de frizeri bagau masina in parul lui si, pana sa se prinda despre ce este vorba, se trezea chilug. Noi nu stiam asta, pana intr-o zi cand individul a trimis trei colegi la frizer, pentru ca intarziasera 2 minute la ora de Tactica si Strategie, predata de micul Napoleon. Colegii nostri s-au dus linistiti la frizeri si s-au trezit in 5 minute tunsi “zero”!

Cand i-am vazut  noi toti am dat-o pe gluma, convinsi ca ei doreau sa se tunda asa, din motive ce se incercau ghicite de catre fiecare glumet dintre noi. Dar ei erau suparati rau si asa am aflat ce se intamplase de fapt. Binenteles ca toata lumea  a luat foc. Pedepsele corporale erau clar interzise prin regulamente, dreptul de a purta par mai lung era acceptat, daca era ingrijit, deci la nivel formal se intamplase o nedreptate, iar ea trebuia razbunata. Asa ca am inceput un periplu pe la frizerie, astfel ca pana a doua zi la pranz 50 de soldati T.R. luminau platoul din unitate cu tunsorile lor zero. Toti trecand pe la frizeri in mod voluntar, dar comunicandu-le acestora consemnul cunoscut:  ” M-a trimis tovarasul  locotenent major Comanescu sa ma tund!”.

Mergand pe platou, singuri sau in grup, in momentul cand vedeam vreun “stejar” (ofiterii superior aveau frunze de stejar pe cosorogul sepcii), ne scoteam sapca si dadeam cu mana prin par, chipurile sa-l indreptam, apoi ne puneam sapca pe cap si trageam un salut de manual ofiterului superior. Pana seara toti stabii erau in fierbere, dovada ca au inceput sa ne opreasca din drum si sa ne intrebe:

-Soldat, cine te-a pus sa te tunzi asa scurt?

-Tovarase colonel, permiteti sa raportez: tovarasul lt.major Comanescu, comandantul companiei a V-a!

A doua zi comandantul unitatii, seful de stat major si ofiterul politic l-au bagat in sedinta pe Comanescu, de unde a iesit sifonat rau. Cum sa dovedesti ca nu tu ai pedepsit 50 de soldati cu tunsul chilug, cand fiecare dintre ei declara senin ca tu l-ai trimis la frizer! Comanescu a primit ultimul avertisment, trecut in dosar, pentru ca probabil avea si alte bube mai vechi. In consecinta nu putea sa mai promoveze la capitan mai repede decat termenul minim din regulamente, nici atunci nefiind sigur de asta, iar la prima abatere pierdea comanda companiei. Pentru un APV-ist asta era mai rau decat pedeapsa cu moartea.

Idiotul n-a invatat din patania asta, ca nu e bine sa te pui cu o suta de baieti isteti, pentru care armata era doar o etapa nedorita in drumul  lor spre cariera, etapa care trebuia facuta sa treaca in mod cat mai rapid si placut. Asa ca a continuat sa ne sicaneze, iar asupra unuia dintre noi, banuit ca fiind instigatorul episodului cu tunsul, si-a revarsat o ura primitiva si oarba. Era vorba despre Manics, un flacau de toata isprava de pe langa Radauti, care semana vag cu eroul serialului Mannix, drept pentru care primise ca porecla numele respectiv, romanizat. Manics nu avea nici o treaba cu episodul cu frizeria, dar pentru ca chicotea cel mai tare cand Comanescu intra in sala de curs, iar noi ne descopeream capete chiluge, putea sa fie banuit de asta.

Viata lui Manics a devenit repede un cosmar greu de descris. Comanescu il baga doar planton schimbul 2, adica de la 0.30 la 3.30 noaptea, ceea ce insemna ca a doua zi te trezeai mort de nesomn. Apoi il taiase de la invoiri, ii dadea sa faca curatenie in sectoarele cel mai putin dorite – la WC-uri, pentru orice abatere inventata  il tinea numai in culcaturi, salturi inainte si tarasuri. Cand esti mai mult nedormit, normal ca faci greseli mai multe, iar Comanescu – despre care putem spune ca incepuse sa dea semne de paranoia – doar asta astepta. Pana la urma Manics a ajuns la capatul rabdarii , mai avea putin si o lua razna.

-Bai, eu il omor pe asta, nu mai pot! Chit ca o sa fac batalion disciplinar toata viata! Nu mai pot sa-l vad cum se apropie de mine cu mersul ala de curva si-mi mai da o pedeapsa, injurandu-ma de mama.   Mama e moarta de trei ani, crucea – dumnezeu’, barda si gealaul mamii lui, dar. O sa i-o fac eu, chiar daca o sa fie ultimul  lucru pe care-l  fac in viata.

-Mai Manics, potoleste-te mai. Doar doua luni mai avem si scapam de idiot. O sa vorbim cu unul de la infirmerie sa te ia acolo vreo doua saptamani, inghiti niste creta, stai sub jetul de apa rece cat poti de mult la dus, poate te lipesti de o raceala. O sa te uite necuratul intre timp.

Dar lucrul acesta nu a mai putut fi realizat, pentru ca am intrat companie de garda pentru doua saptamani. Era o incercare grea, faceam de garda intr-un ciclu de genul: 3 ore garda – 3 ore veghe – 3 ore somn, tinand-o tot asa doua saptamani, de nu mai stiam in ce zi suntem, cateodata incurcam si orele. In aceasta perioada s-a nimerit sa fie si Comanescu pentru 24 ore Ofiter de serviciu pe unitate. Acest ofiter de serviciu organizeaza si garda, o si controleaza inopinat, pentru a se convinge ca santinelele isi fac treaba. Cand vine in control el vine insotit de Caporalul de schimb, impreuna cu doi soldati. Cand santinela ii vede de departe, daca este noapte si nu-i recunoaste, ii someaza:

-Staaiii! Cine este?

-Caporalul de schimb!

-Lumineaza-ti  fata!

Dupa ce caporalul de schimb isi lumineaza fata cu o lanterna si este recunoscut, ei se pot apropia, se schimba parolele si se discuta despre misiunea santinelei. Daca cel ce se apropie nu este recunoscut, santinela il someaza:

-Staaiiii!

Daca nu se opreste,continua:

-Stai ca trag!

Daca nici atunci cel somat nu se opreste, se trage un foc de avertisment in aer si daca nici asa nu sta, se trage asupra lui direct.

In noaptea in care Comanescu era ofiter de serviciu, Manics era santinela schimbul 2, in parcul de masini al unitatii. Acolo erau parcate cam o suta de autocamioane, autoutilitare si transportoare amfibii blindate, pe mai multe randuri, cu un interval de cam 4 metri intre siruri. Ca sa intri in parc trebuia sa deplasezi  lateral o poarta care rula pe sine metalice si care scotea un zgomot puternic in noapte. Practic santinela din parc nu putea fi niciodata surprinsa dormind in cabina vreunui camion, datorita zgomotului portii. Comanescu stia in ce schimb era Manics, asa ca s-a hotarat sa-si bata joc de el. Stiam ca are obiceiul sa mearga singur in control la santinele, sa  rada de ele ignorand somatiile, desi regulamentul interzicea asta. Ne spuneau elevii de la scoala militara, care-l stiau ca pe un cal breaz.

Asa ca Manics aude poarta pe la doua noaptea, se da usor jos din cabina unui camion in care dormita, pune pusca pe capota  indreptata spre poarta si asteapta. Dupa un minut vede o silueta cu un mers cunoscut, apropiindu-se linistita. Atunci a socotit ca este timpul sa regleze definitiv conturile.

-Staaaiii !! Cine este?

-Este mata, idiotule!, a raspuns Comanescu obraznic!

-Staaaiii !! Luminati-as fata!

La acest consemn Irinel s-a blocat, nu se astepta ca un soldat sa faca misto de el, inlocuind cuvintele cu altele a batjocura. Un om normal ar fi simtit ca ceva nu e in regula si s-ar fi oprit.

-Faci misto de mine, soldat de doi lei  ce esti? Lasa ca vezi tu cat arest faci dupa ce termini garda!, a spus  el cu naduf, continuind sa inainteze.

-Staaaiiiii !! Stai ca trag!

-Tragi pe pi..da matii, idiotule!

Asta a fost picatura care a umplut paharul. Manics a ridicat pusca si a tras in Irinel, dupa care a tras un foc in aer, pentru a se acoperi regulamentar.

-Cuuulcaaat !! Caporalul de schimb la mine!

Cand o santinela  striga dupa Caporalul de schimb, semnalul se transmite prin strigate de la o santinela la alta: “ Caporalul de schimb la postul nr. 3!”, pana cand informatia ajunge la corpul de garda. De data asta nu mai era cazul, zgomotele de impuscaturi declansasera o alarma generala.

Spre norocul lui Comanescu, Manics nu era un asa bun tintas, facand totodata greseala sa traga la cap, in lumina difuza a lunii. Asa ca glontul i-a suierat pe la ureche, suficient ca  sa simta ca face pe el. Spre ghinionul lui spre seara fusese o rafala de ploaie de vara, asa ca s-a nimerit ca Manics sa-l puna sa stea culcat cu fata chiar intr-o balta noroioasa, de unde cand incerca sa miste capul auzea imediat acel racnet animalic:

-Staaaiiii ca traaag! Cuulcaaat !

In cele zece minute de stat in noroi, Comanescu a avut timp sa se gandeasca la multe. A doua zi cand a predat serviciul pe unitate arata mai batran cu 10 ani, plecand sovaielnic, cu pasi de om trezit pe neasteptate dintr-o betie groaznica.

La ancheta declansata Manics a jucat magistral rolul soldatului cam prostut, speriat ca este atacat in postul de garda, ca cel care vine nu raspunde la somatii, ba mai multi il si injura de mama. Irinel a afirmat ca intai s-a tras in el si apoi in aer, dar incearca sa dovedesti asta. Mai ales ca era recidivist in controale neconforme regulamentului. Comandantul unitatii mirosise ceva probabil, dar aparent totul se desfasurase ca la carte din partea soldatului, asa ca l-a felicitat pe Manics si i-a acordat si o permisie de trei zile.

Unul din elevii de  Scoala Militara, care mai avea multa armata de facut,  era consatean cu mine. El mi-a povestit , cand ne-am intalnit in vacanta la tara, la vreun an dupa ce eu „ma liberasem”, ca Irinel nu mai controla niciodata santinelele cand era ofiter de serviciu, chiar daca ar fi trebuit conform regulamentului, lasandu-l doar pe caporalul de schimb sa faca asta.

Va urma…………

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s