Amintiri din studentie, episodul IV – Despre Bordea, salvatorul geamgiilor brasoveni

Competitorii cei mai inversunati ai sacalilor, in vanzarea  de bere in camin, erau baietii de la camera 6. Cum noi stateam la cam. 5, avantajul colaborarii cu ei era evident: puteai sa stai intins in pat citind un curs (sic!) , sau la planseta executand un desen, iar comanda putea fi data  printr-un urlet cu tenta animalica, gen cele din filmele de groaza de serie B:

– Cooosssttttiiicccaaaa!

-Caaattteeeee?, venea raspunsul in acelasi registru din camera de vis a vis.

-Uuuunnnnaaaa!

Si  astfel in 30 de secunde erai cu berea in mana, muncind mai cu spor decat inainte, sau abandonand definitiv  proiectul. Cu toate acestea baietii de la 6 s-au impus mai greu pe piata, pentru ca nu aveau un element cheie de marketing: frigiderul. Cum la anumite ore si dupa anumite cantitati de bere asta nu mai era asa de important, au crescut usor – usor in afaceri, astfel ca dupa vreo trei luni cine cobora triumfator un frigider de talie medie dintr-un taxi? Costica de la cam. 6, bineinteles! Il pandise la Consignatia vreo 2 saptamani, unsese vanzatorul sa-l mute mai in spate, pana stransesera banii pentru el si l-au luat.  Asa ca au intrat tare in business, chiar daca nu ofereau servicii de servire locala, precum concurenta.

Adevarul este ca baietii de la camera 6 nu prea aveau cum sa dea faliment, avand in vedere ca langa ei, perete in perete, stateau cei de la camera 8, porecliti “camilele”, pentru capacitatea lor extraordinara de a ingurgita orice lichid, care nu semana cu apa, in cantitati greu de inchipuit. Cand cei patru se asezau la un pocheras, langa masa de joc se asezau doua navete de bere (48 sticle). Mai devreme de 24 ore jocul nu se termina, de obicei tinea cam o zi si jumatate, timp in care respectivii nu mancau, nu dormeau, doar beau bere, fumau in draci  si mergeau la buda. Berea se termina mai repede decat jocul, asa ca se lansau comenzi scurte catre vecinii de la 6, prin numarul de batai cu pumnul in perete. Cand era un joc extraordinar de dificil, cei de la 6 ofereau si extraservicii, adica unul dintre ei mergea si le cumpara tigari , daca ramaneau fara.

Flebetea noastra referitor la ocupantii respectivei camere era un morosan, pe nume Bordea, care era exemplificarea  vie a faptului ca omul se trage din maimuta. Era mic de statura, cu picioare scurte si “cracose” – cum spun ardelenii, cu un tors foarte dezvoltat, gat scurt si un cap cu arcade proeminente si nas turtit. Totul asezonat cu o mare cantitate de par cret si aspru, care navalea prin orice portita ii lasau hainele. Baietii dela camera 8 erau studenti  la subingineri, adica faceau doar 3 ani de facultate, asa ca de multe ori ma gandeam ca setea lor incerca sa compenseze aceasta scurtime a studiilor, pentru a nu bea mai putin decat noi, care faceam cinci ani de facultate (in varianta optimista). Stiti probabil butada care circula in acele timpuri referitoare la lungimea studiilor, anume ca:  “in facultate primii sase ani sunt grei, pana ajungi in anul … trei!”.

Camera opt era de regula usor de recunoscut, pentru ca de foarte multe ori gemuletul de 30X50 cm de pe usa era inlocuit cu o foaie de ozalid, lipita cu leucoplast direct pe usa. Care era explicatia respectivei improvizatii? Va spun imediat! Broasca de tip Yale cu care erau prevazute usile avea trei chei, iar ocupantii camerei erau patru. Cum ca sa mai faci o cheie era o intreaga complicatie, baietii trasesera la sorti si Bordea era cel ce pierduse , ramanad fara cheie de la camera. Asa ca se mai putea intampla sa-l ai musafir cate o jumatate de ora, cand ajungea la camin inaintea gastii sale. Problema  aparea cand baietii nu aveau bani sa iasa in oras, iar Bordea – in mod miraculos – avea si pleca singur la baut. Se intorcea pe la unu-doua noaptea, abia tinandu-se pe picioare, batand cu pumnul in usa, ca sa stie tot caminul ca s-a intors.

-Bum, bum, bum!

-Bum, bum, bum! Baa, deschideti usa!

-Bum, bum, bum! Bai, sunt Bordea, deschideti”

-Bum, bum, bum! Bai, daca nu deschideti sparg geamul!

Se pare ca invidia colegilor de camera fata de aventurile bahice nocturne ale colegului lor era atat de mare, incat nici unul nu catadicsea sa coboare din pat si sa-i deschida.

-Zdrang!

Acest zgomot era semnalul ca rabdarea lui Bordea depasise limita celor trei minute de solicitari (era atat de precis, incat puteam paria pe momentul spargerii geamului, cu o abatere de cel mult 10 secunde !).  Asa ca Barda baga un pumn in geam, apoi introducea mana si deschidea broasca pe dinauntru, intra in camera injurand oseneste si se culca in secunda doi.  A doua zi il vedeai pe Bordea bandajat la mana dreapta, umbland prin complex iar usa avand geamul carpit cu ozalid, pe modelul stiut. Dupa cateva zile  Bordea se impaca cu gasca, asa ca aparea din oras cu un geam mat de 30X50 cm la subtioara, pe care-l monta la usa camerei. In principiu puteam conta pe minim doua saptamani de liniste dupa aceasta reparatie.

Referitor la sursa banilor lui Bordea, care de regula era falit deja a doua zi dupa ce primea banii de acasa, s-au facut tot felul de presupuneri. Situatia era asa de ciudata incat s-a ajuns la pariuri, pe mize de loc de neglijat. Putan, colegul meu de camera, oltean sadea, a avut intr-o zi una din “sclipirile lui”  si a strigat:

-Bai, asta are vreo gagica din Brasov , care munceste, are bani si-i da si lui!

Ipoteza parea destul de plauzibila, pentru ca iesirile lui Bordea cu gasca se rarisera in detrimentul  celor de unul singur, ceea ce sustinea idea unei legaturi “externe” complexului de camine studentesti. Problema  era ca la modul in care arata Bordea, toti ne intrebam cum ar putea sa arate fiinta de sex feminin care sa umble cu el. Asa ca s-a trecut la actiune, au aparut echipe care-l filau cu randul pe Bordea cand iesea in oras, in speranta descoperirii secretului si a castigarii potului cel mare de la pariuri. Erau in joc si independentii, cei care-si incercau norocul de unii singuri, hoinarind seara prin locurile mai ascunse ala Brasovului, in speranta unei lovituri norocoase. La inceput novicii acestia hoinareau pe aleea de sub Tampa, spre statia  telecabinei, ignorand lenea proverbiala a lui Bordea, care pentru nimic in lume n-ar fi mers atat.

Dupa vreo doua sapatamani, intr-o seara pe la ora sapte , linistea parculetului din fata caminului a fost sparta de un urlet infiorator, asemanatator acelui “Geeerroonnniiimmooo! “  al indienilor apasi.

-Baaaaaaaaaaa! L-am prins pe Bordea cu gagica! Banii sunt ai mei, baaaaaaaa!

Binenteles ca toata suflarea din caminul 2 a erupt pe usi si geamuri in parculetul respectiv.

-Unde erau mai Moaca? Cum arata tipa? Zi, ma, nu ne mai fierbe atata!

La care Moaca, coleg de-al nostru din Falticeni, a inceput sa povesteasca, cu pauze si fandoseli, cum daduse lovitura.

-Bai, veneam dinspre Schei, treceam prin fata pe la Clinica de Dermato-Venerice – puschea pe limba, ma feream sa nu ma scuipe laba..iii aia, stiti cum fac, cand imi vine idea sa vin spre camin pe  straduta de “Dupa ziduri”. Stiti ca miroase ca dracu paraul ala, sau canal, sau ce-o fi, dar e mai scurt, iar de la Biblioteca puteam s-o iau pe sus , pe scurtatura. Cand facusem jumatate de straduta la vale, pe cine vad in fata mea, de-mi sta inima in loc? Bordea tinand-o de mana pe una, mai mare decat Draga Olteanu, mergand amandoi ca doi porumbei.Tipa era fabuloasa, era mare tare frate, nu am cu ce s-o compar, mergea si  icsat putin, culmea este ca avea blugi. Ce fabrica din lume face blugi pentru asa ceva frate, nu pot sa-mi explic? Ah, da, am gasit un termen de comparatie. Acum mi-a trecut prin minte. Il mai stiti pe grasul ala din Razboiul Stelelor, zi mai grecule, cum  il chema, tu trebuie sa stii?

-Jabba the Hutt, a raspuns Panagiotis, colegul nostru, grec si mare fan al Star Wars.

-Asa, ma, Jabbar, cum zici tu. Cu ala semana frate tipa la fizic!

Si deodata se facu liniste, toti incercand sa ne imaginam cum ar arata un Jabba the Hutt in varianta feminina.

Moaca si-a primit banii, mai ales ca Bordea, dupa ce-i  fusese aflat secretul, a aparut cu fiinta la camin, moment de referinta in istoria complexului de pe Memorandului!  Nu de alta dar nu vazusem niciodata atatia zeci baieti la geam, uitandu-se cum venea altul cu o tipa in camin, fara sa-i arunce respectivului macar o punga de 1 leu plina cu apa in cap! Adevarul este ca toti ramasesera blocati.

Am ramas dator sa va spun de ce pe colegul meu norocos il poreclea Moaca. In vremurile de inceput ale studentiei mele inca existau in Brasov cafenele, ca localuri distincte, unde nu se servea alcool decat ca adaos in cafea. In astfel de localuri nu spuneai , ca acum, ca vrei o cafea! Daca faceai imprudenta sa o faci chiar asa, ospatarul incepea sa turuie:

-De care? Avem mocca, arabica, robusta, ness, la ibric, la nisip, espresso, la filtru, frappe, cafea cu rom, cafea cu cognac,etc. O serviti la bar sau la masa?

Legenda spunea ca  Liviu, numele real al colegului, intrase intr-una din primele zile ale sederii la Brasov, impreuna cu doi prieteni intr-o cafenea, se asezasera si el strigase cu glas tare dupa chelnerita:

-Domnisoara, trei moci la masa!

-La care raspunsul  venise prompt, dublat de un zambet pisicher:

-Am vazut de cand ati intrat!

Va urma……..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s