Macri’s – Cu Diana, sagetand istoria, prin desisul kitschului modern!

Pe Diana Slav am adaugat-o in lista de prieteni anul trecut. Vedeam postari ale ei distribuite de prieteni comuni, si am devenit curios. Cum sa faca o mana de femeie tururi de cunoastere ale orasului vechi? Si care oras vechi?

Cand primim musafiri din alte orase sau din strainatate, aici la Constanta, de cele mai multe ori ne poticnim in gandire cand ni se arunca intrebarea clasica:

-Ce este de vazut in Constanta? Ce va defineste pe voi ca oras?

-Lacomia de bani si nesimtirea, daca ar fi sa fim sinceri!

Dar cum mandria de localnici ai urbei de la mare, la care ceilalti viseaza 11 luni pe an sa ajunga sa o  vada macar pentru cateva zile, nu ne lasa sa dam raspunsul sincer, ne gandim blocati ce sa le aratam musafirilor?

Binenteles ca ne oprim la aceleasi cateva chestii: Cazinoul (o ruina, mai bine ii ducem noaptea, sa nu se prinda!), Delfinariul, Acvariul, Catedrala si – slava domnului –  Portul Tomis, unde le astupam gura cu niste fructe de mare si o bere rece,

Mamaia nu se pune, eu unul ii las pe musafiri sa descopere singuri cum se intampla lucrurile in capitala turismului sexual si al spartului in figuri, pe bani multi, in cluburi de doi lei. Dar cu nume pompoase. Si de unde risti sa iesi cu picioarele inainte, daca rastoarna careva artificia plasata in gatul sticlei de sampanie de 4000 de lei, si nu esti mai iute decat focul.

In ultimii ani, satui de aglomeratie, am facut mai multe plimbari impreuna cu sotia, prin peninsula si pe stradutele vechi ce o marginesc. Am dat de bijuterii arhitectonice de o frumusete rara, din pacate in cele mai multe cazuri abandonate, distruse, cu tencuiala cazuta, geamuri lipsa, acoperis spart, sau chiar lipsa.

De multe ori ne-am spus:

-Ce casa deosebita a fost asta, ce lucratura, ce mesteri demni de numele asta au durat-o! Oare ce o fi fost? Sau a cui o fi fost?

Binenteles ca administratorii urbei nici vorba sa plaseze vreo placuta cu explicatii, de buna seama pentru a nu atrage atentia asupra impotentei lor in ale gospodariei si  priceperii de a conduce un oras mare.

Am ramas astfel, de multe ori, doar cu bucuria vizuala si cu satisfactia de a privi cladirile printre genele stranse, incercand sa ne imaginam cum aratau ele in vremurile bune, cand vreo limuzina Panhard, sau poate Vauxhall, tragea in fata intrarii, iar doamne elegante si barbati asisderea urcau si mergeau sa-si risipeasca plictiseala, in saloanele minunat luminate de la Cazino.

Am ramas totodata cu intrebarile fara raspuns pana mai deunazi, cand Ziua Iei venind, ne-am hotarat sa facem turul cu Diana, intru descoperirea secretelor orasului. Eu sovaiam, datorita caldurii de afara, dar sotia a fost ferma, si trebuie sa-i multumesc pentru asta. Binenteles ca eu sunt capul familiei Macrineanu, dar sotia este gatul, si de cele mai multe ori capul se deplaseaza acolo unde il duce gatul, nu?

1

Am ajuns la Lupoaica si m-am uitat dupa celebrul cap de ratoi in varf de bat, care tinde sa devina brand personal al Dianei. L-am zarit si am gasit-o pe Diana Slav inconjurata de costume populare, care de care mai frumoase, purtate de doamne, domni, adolescenti si copii. Ne-am prezentat, noi fiind doar prieteni virtuali, si ne-am bucurat impreuna de intalnire. Diana purta ea insasi un frumos costum popular, in acord cu evenimentul pe care – prin turul ei special – il marca.

De aici lucrurile s-au desfasurat cu repeziciune, si am plecat impreuna cu zecile de entuziasti sa descoperim orasul vechi, cu Diana in frunte, care ne dirija asa cum o closca isi dirijeaza puii. Si orasul vechi a inceput sa-si dezvaluie secretele cu generozitate: Casa Zambaccian, Muzeul de etnografie, ruinele vechilor sinagogi, Casa cu lei, Hotelul Intim, locuinte somptuoase de armatori greci, Strada Vantului, Muzeul Jalea, statuia lui Saligny, biserici catolice si grecesti, moschei, ruinele antice, farul genovez, si cate si mai cate.

2

Mi-a placut enorm periplul, din mai multe considerente. Unul fiind acela ca m-am nascut pasionat de povestile vechi. Si ca fiind provenit la Constanta, imi lipsesc multe cunostinte despre istoria orasului. Dar principalul motiv este acela ca Diana este altceva decat un ghid profesionist! Orice altceva!

Nu are morga, si nici aerul acela de superioritate plictisita pe care-l capata ghizii profesionisti, cand fac de prea multe ori acelasi traseu, si-si spun in gand:

-Aha, hai sa le arat fraierilor si chestia sta, ca oricum n-or sa inteleaga nimic, si oricum le sta gandul numai la masa de la restaurant si cum or sa se umfle de bere acolo…

Nu! In mod hotarat, nu! Diana isi traieste turul, mai degraba cred ca si-l retraieste, de fiecare data cu aceeasi bucurie, prinsa parca intr-o bucla temporala ca cea a eroilor din Ziua Cartitei. Se bucura alaturi de turistii de ocazie la fiecare punct de oprire, la fiecare poveste dezvaluita. Are ceva din acel aer caracteristic celor care au facut multe actiuni de voluntariat in beneficiul semenilor lor, si care par vesnici tineri.

3

Ceea ce mi se pare mie extraordinar este legat de faptul  ca Diana este – de cele mai multe ori – ghid pentru propriii concetateni, pentru locuitorii urbei Constanta, care trec prea grabiti cateodata pe langa istoria orasului lor, poate coplesiti de griji, poate grabiti spre distractii mai facile.

Asta imi da speranta ca urbea noastra poate renaste incet-incet, cu ajutorul oamenilor care isi invata istoria, si se gandesc la momentele cand noi insine vom deveni istorie. Daca ar fi dupa mine, la intrarile in oras as pune – pe langa vapoarele frumos colorate – cate o pancarta cu intrebarile anticilor: Cine esti? De unde vii? Incotro mergi?

Diana Slav nu ne poate spune incotro mergem. Dar ne poate ajuta sa descoperim, putin cate putin, de unde venim. Si poate cine suntem…

Doar urmariti capul de ratoi…

https://www.facebook.com/diana.slav.9

4

Macri’s – Închinare-aş si n-am cui…

Am evitat sa scriu despre Trump de cand este presedinte, exceptie facand glumele care mi-au venit in cap, mai bune sau mai rele, legate mai mult de aparitiile personajului, decat de substanta sa. Am asteptat sa vad ce face, nu ce zice. Asta legat si de experienta cu Obama, care promitea ca in primele 100 zile rupe tot, si apoi in 2 mandate s-a tarat in mod anost spre finis.

Asa ca n-o sa scriu nici acum despre Trump, e prea devreme. Dar o sa remarc modul in care unii romani, fie ei ziaristi sau feisbucisti, au dat-o la intors in ceea ce-l priveste pe presedintele american. De unde multi l-au improscat cu laturi, l-au considerat o gluma proasta, un troglodit, un ratacit pe scena istoriei, mare parte dintre ei il vad acum – dupa vizita lui Iohannis – drept un mare presedinte american, liderul lumii libere, pragmatic si ferm. Sau cum spune balada populara:

Nalt la stat,

Mare la sfat,

Si viteaz cum n-a mai stat!

Faptul ca ne-a primit presedintele, ca a vorbit in mod apreciativ la adresa Romaniei si a acestuia, ca ne-a asigurat ca articolul 5 al Tratatului NATO este nenegociabil, si mai ales ca avem tot sprijinul Americii, l-a transformat pe Trump, ca sa ramanem in sfera folclorului romanesc, dintr-o martoaga rapciugoasa in ditamai murgul care scoate flacari pe nas si mananca jaratec.

Categoric vizita lui Iohannis a fost un succes diplomatic. Trump a profitat de ea ca sa trimita semnale in diverse probleme arzatoare pentru el, si pentru SUA. Iohannis a profitat si el, ca sa reafirme proamericanismul nostru – demonstrat, nu declarat – in mod public, in fata ziaristilor de pretutindeni. A primit confirmarea ca SUA stiu tot ce se intampla la noi, ca-l sprijina in lupta anticoruptie, pe care „o va castiga” (importanta subliniere a lui Trump).

Dra toate lucrurile astea le stiti. Ce mi se pare important de observat, legat de vizita, este reactia presei din vecini, vecini care in ultima vreme au evoluat sinuos din punct de vedere politic, dand semnale contradictorii Uniunii din care fac parte. Am apucat sa vad mai ales reactiile cehilor si ungurilor, de polonezi si bulgari ma voi ocupa mai spre seara. Fac precizarea ca pe cehi eu ii consider tot vecini, si datorita faptului ca in copilarie am tocit un manual de limba romana vechi, din interbelic, in care aveam o harta cu granita comuna intre cele doua tari. Si pe care mama nu ma lasa sa-l arat altor copii sau sa-l scot din casa.

Ei bine, multi ziaristi din cele doua tari par cuprinse de un fel de frenezie a aprecierilor despre vizita presedintelui nostru.

Ungurii par cel mai afectati, dupa ce – pentru a masca apropierea de Rusia si racirea relatiilor cu UE – Orban l-a periat pe Trump incepand chiar din timpul campaniei electorale. Si in consecinta se astepta sa fie primul lider politic din Estul Europei chemat la Marele Licurici la discutii. Raspunsul americanilor, cel cu „dupa septembrie poate gasim o fereastra disponibila” i-a cam picat greu la stomac lui Orban. Care are multi admiratori inclusiv printre romani, pentru fermitatea lui de Gica Contra la tot ce presupune diminuarea tributelor nationale ale statelor UE, in beneficiul unei integrari mai mari. Si pentru lupta contra „sorosismului”, care da bine la omul simplu pentru care cititul ramane de multe ori un fel de sfanta taina.

Cehii, la randul lor, pricopsiti cu un presedinte considerat cam prea filorus pentru liderul unui stat UE, mi-au produs multa mirare prin unele pozitii.

Cel mai tare m-a surprins faptul ca s-a adus in discutie in presa refuzul trecut al lor de a instala elemente ale scutului antiracheta pe teritoriul tarii. Cand eram in vizita la Praga, prin 2008 parca, am fost surprins sa vad in piata Wenceslas un miting impotriva scutului, si un cort mare unde voluntarii strangeau semnaturi pentru o petitie impotriva instalarii sale. Atunci miscarea anti-scut parea aproape generala, foarte populara, dovada ca Parlamentul a trebuit sa tina cont de ea.

Cu atat mai surprinzator acum sa vezi ca multi analisti si ziaristi cehi le reamintesc asta conationalilor, si le spun:

-Ceea ce noi am refuzat categoric, romanii au acceptat fara prea mult tam-tam. De ce va mirati atunci ca aprecierea americana se indreapta catre ei, si ca presedintele lor e primit cu toata distinctia la Washington, si nu al nostru? Oare am facut bine ce am facut?

Ciudate rasuciri are opinia oamenilor. Sunt sigur ca si la polonezi si bulgari multi oameni gandesc cam la fel. Fie si numai pentru asta, fiinca i-am cam pus pe ganduri pe vecini, vizita lui Iohannis poate fi considerata un succes.

Parerea mea…

Macri’s – Plaja nu e scrumieră!

Despre cei de la Mare Nostrum am mai scris doar accidental, atunci când vă spuneam că ei sunt cei ce colectează ulei comestibil ars, ulei care reprezintă o mare problemă “dacă este aruncat pe scurgerea de la chiuvetă sau direct în natură, precum și pentru sănătatea voastră. Acesta duce la poluarea pânzei freatice și chiar a apei pe care o consumăm. Un litru de ulei alimentar uzat poluează un milion de litri de apă, atât cât consumă un adult în 14 ani de zile” – https://ongmarenostrum.wordpress.com.

E

Astăzi am participat la un eveniment al lor, care m-a impresionat la fel de mult ca și reciclarea uleiului ars în biocombustibil. Este vorba de atenționarea tuturor fumătorilor de pe litoral, referitor la faptul că “Plaja nu e o scrumiera”! Ca să ilustreze acest lucru, tinerii inimoși au confecționat un covor din chiștoace de țigări, strânse vă puteți imagina voi de unde, covor care a fost ilustrat cu hashtagul: #plajecurate, și afișat spre vedere trecătorilor.

A

 

Acțiunea a fost completată de prezența unui număr mare de scafandri constănțeni, care -în ziua lor liberă – au venit să participe la curățarea de mizerie a zonei stâncilor de lângă Cazino.

D

Și când spun mizerie, iată la ce mă refer:

C

Trecând peste starea jalnică a Cazinoului sus pomenit, subiect de telenovelă politică deja, nu pot să nu mă întreb cum ar arăta zona precum și plajele, dacă ar fi în administrarea Consiliilor Locale din Cluj, Brașov sau Timișoara?

H

Evenimentul a beneficiat de suportul foto-video al băieților de la Celebris, parteneri tradiționali Mare Nostrum.

B

Poate ar trebui să participați și voi la astfel de evenimente, pentru a-i ajuta pe cei care vor să schimbe fața orașului și a plajelor, după prea mulți ani de administrație coruptă și nepăsătoare.

F

 

-Vezi în geanta mea…

Povesteam deunăzi pe Facebook despre situația specială în care m-a pus colega de apartament săptămâna trecută. Când mă grăbeam tare să prind un autocar, prin care trimiteam pachet pruncului la București. Și aveam nevoie de ceva de la ea ca să plec, iar ea vorbea de jumătate de oră la telefon! Apropo, cred că la femei, fimele de telefonie mobilă ar trebui să înceapă să taxeze după primele 30 minute! Așa că la gesturile mele disperate, a răspuns nonsalantă cu o fluturare de mână, și cu indicația strecurată între două „Da, tu, și să-ți spun ce-am pățit la …”:

-Vezi în geanta mea…

Binenteles că mergând la cuier, care la noi nu mai găzduiește haine, că cică e demodat, am văzut așa ceva:

genti

Am renunțat la tentativa de a răsturna toate gențile respective pe jos, în hol, pentru a gasi ce aveam nevoie și m-am dus la ale mele. Pus sub presiune am rezolvat problema în alt mod, inginerește, ca de obicei.

Dar stau eu și mă gândesc, când văd prapornițele moderne cărora li se spune genți sau poșete în ziua de azi, cum poți să găsești ceva în spațiul acela greu de definit, care îl constituie interiorul unei genți de damă? Mi-e greu și să-mi închipui multitudinea de obiecte aflate într-o mișcare browniană în interior, că nici cu ajutorul principiului lui Heisenberg n-ai avea cum să nimerești ceva din prima!

Cum naiba s-a ajuns ca un accesoriu feminin să arate ca sacul unui soldat american ce pleacă la luptă, dar în miniatură, m-am întrebat?

Și după îndelungi cugetări, stropite cu o bere poloneză interesantă, am ajuns la singura concluzie logică care se impune!

Geanta de damă n-a fost inventată de bărbați!

Pot să jur lucrul acesta, deși mai simplu ar fi să-l explic logic.

În primul rând geanta arată la fel ca acum vreo 3000 ani, când o găsim dăltuită pe basoreliefuri din zona Sumerului și a Egiptului. Or noi bărbații lucrăm încontinuu la modernizarea lucrurilor pe care le inventăm, cu rost sau nu, cum ar spune jumătățile noastre.

Apoi geanta e complet nefuncțională, dacă i-ai arăta-o unui extraterestru proaspăt aterizat pe Terra, n-ar ghici la folosește! Nu tu buzunare în cascadă, nu tu sistem de deschidere multistrat, nu tu compartimentare ergonomică. Cât despre elementele de siguranță, nici n-are rost să mai vorbim! Un lacăt mai acătării n-ai unde să-i pui!

Deci femeile au creat ceva care le trebuia, și așa a rămas de 3000 de ani. Hai să ne uităm în schimb cum arată o geantă în care bărbații își țin accesoriile, ca să vedeți diferența de accesabilitate, funcționalitate și siguranță. Despre trăinicia materialelor folosite nici nu mai are rost să vorbim! Poate la design am mai putea umbla, dar nu se merită!

scule.info

Macri’s – FB vs Matrix

Propaganda PSD e in deruta totala! Nu stie pe ce sa mai marseze. Nu stie ce sa mai inventeze.

Aia cu Basescu s-a dus de multisor, nici antenistii nu o mai folosesc, decat sporadic. Plus ca personajul s-a distrus singur, in cateva luni, mult mai rapid decat ar fi putut dusmanii sai s-o faca.

Au incercat cu Soros, si le-a mers bine, pana cand au iesit in strada 300.000 de oameni, in 70 de orase. Atunci chiar si mintile mai simplute au inceput sa inteleaga ca e ceva putred in propaganda. Sa dai cate 50 de lei, la 300.000 de oameni, imprastiati prin tara, si in continua miscare, fara sa te repeti, ar cam trebui sa ai un aparat de dimensiunea ANAF!

Atunci si-au adus aminte de Iohannis, care chiar incepuse sa dea semne ca i s-a resetat softul, si i s-au incarcat bateriile. Problema este ca Iohannis le este tot asa de drag protestatarilor, ca un pantof gaurit cand ploua. A strans pe moment ceva simpatie, pana cand lumea s-a prins ca pescuia popularitate. Si ca doi ani i-a lasat pe baieti sa ne lucreze cum stiu ei mai bine. Deci si asta cade.

Si atunci de ce sa te mai legi? Pe cine sa mai dai vina prin manipulare?

Pe oculta mondiala, care vrea sa distruga tarisoara asta, sa ne fure Ardealul, in timp ce noi suntem la proteste? Nu prea mai tine nici asta, de vreme ce repetarea cu obstinatie a placii cu „ungurii vor sa ne fure Ardealul”, timp de peste 20 ani, a uzat atat de mult lozinca, incat nu mai e credibila. Vadim, Funar, si ceilalti patriozi petarda s-au cam dus. Iar satelitul PSD, Partidul Romania Unita parca-i zice, n-a luat decat 2% in alegeri. Nu mi se pare un procent ingrijorator, multe tari mari, pe care le invidiem, ar dori sa fie si la ele la fel.

Pe droguri si masinile de facut bani? S-a mai facut la mineriada, nu mai tine a doua oara.

Pe legionarii cu steagurile verzi? S-a incercat, dar majoritatea tinerilor nu prea stiu nici cine au fost legionarii, nici ce vroiau. Cum naiba sa-i faci sa se asocieze cu acestia? O distinsa doamna, parlamentar PSD, se plangea – pe FB, ca-i este frica de demonstratii, pentru ca in Romania nu s-a facut niciodata denazificarea! Doamna a studiat Istoria cu Ion Iliescu, fara indoiala.

Pe arma pshihotronica? Prea sofisticat pentru votantii proprii, dupa parerea mea. Plus ca cica arma e mare, necesita multa energie, si nu e mobila, n-ai cum sa-i urmaresti pe manifestanti pe strazi.

Atunci chiar ca e greu sa mai faci propaganda, pentru mintile simple, frate! Trebuie gasit ceva cu totul nou. Am vazut incercari!

Mi-a placut una, in mod deosebit! Incepea cu chestii de genul asta: „Ce fel de demonstratii sunt  astea, fara lideri care sa iasa in fata, si sa-si asume meritul? Fara sa fie platite si fara sa fie manipulate de catre oameni/partide/organizatii? Fara organizare structurata, folosindu-se doar de retelele sociale? Si tot asa…”.

Concluzia care credeti ca era? Cine i-a dus pe oameni in strada, daca nu banul sau alti oameni? Antihristul! Logic, nu?

Brrr, m-au luat fiorii fara sa vreau! Noroc de comunicatul BOR, care se replia cu intarziere, ca de obicei, si aproba dreptul la opinie. Biserica e cu noi! Piei, Necuratule!

Asadar, Dumnezeu ne-a dat sa traim vremuri interesante! Va amintiti ce faceam acum 30 ani, iarna,  cand afara erau minus 5 grade,  si in casa plus cinci, dupa ora 18.00? Regretati respectivele vremuri?

Si, la final, tin sa transmit, si pe aceasta cale, cele mai sincere urari de bine si bunastare, tovarasului…, tovarasului…, domnului  Mark Zuckenberg, pentru ca – dandu-ne reteaua, ne-a dat sansa sa nu ramanem prinsi in matrice!

 

P.S. Am uitat-o pe aia cu multinationalele, e in derulare. Sa o lasam sa se coaca, sa vedem pana unde merge. Deocamdata port-drapelul e  Tariceanu, a carui avere (partea vizibila), a fost construita pe seama unor multinationale franceze.

Macri’s – Nici eu nu sunt român de-al lui Iohannis!

Președintele Iohannis vrea să-și crească popularitatea, pe seama noastră, a celor ce protestăm în stradă. Le spune, occidentalilor, că în stradă au ieșit „sute de mii de români, de-ai mei”. Ca și cum el ar avea vreun merit în asta. Mai mult chiar, a venit în piață, ca să-și crească popularitatea, când nu avea ce să caute acolo. După cum, nici un politician în funcție nu avea ce să caute acolo!

Domnule Iohannis, eu nu sunt printre „românii dumneavoastra”!

Nu-mi plăceți, și nu mi-ați plăcut niciodată. V-am votat de nevoie, ca să nu mai văd în fruntea țării un parvenit, ca pontănacul.

Dar nu-mi plac oamenii care vin într-un partid, dintr-altul, doar dacă sunt puși șefi! După cum nu-mi plac oamenii care scuipă unde au pupat! Ieri-alaltăieri va pupați cu PSD-iştii, colegii din USL, azi nu-i puteți vedea în ochi. Nu de mult mergeați de mână cu Antonescu și Ponta, să va ungă Marineru’ prim-ministru, dacă nu m-a lăsat memoria.

Și nu-mi plac oamenii care, odată ajunși în funcție, uită pentru ce au fost aleși. Timp de cam doi ani de zile. Până când, văzând că popularitatea a luat-o la vale, și șansele de realegere scad, dau buzna în față. Să confiște o mișcare de stradă, care s-a organizat singură, fără politicieni!

Și din cauza dumneavoastră, domnule Iohannis, suntem noi  în stradă! Pentru că, oameni ca dvs. au dus partidele în penibilul în care se zbat acum, făcându-le indezirabile. Suntem puși în situația, paradoxală pentru mine, să facem opoziție în stradă, pentru că nu avem partide credibile, pe care să le votăm, și să ne apere interesele, în Parlament. Noi nu ne dorim să ieșim în stradă, am prefera să avem democrație reprezentativă, și reprezentanții aleși de noi să-și facă treaba.

Cu partide de opoziție puternice, PSD n-ar fi avut majoritatea așa de ușor, ar fi trebuit să facă o coaliție mai largă, și atunci nu cred că ar fi mai avut curajul să ne ia de proști.

Deci, domnule Iohannis, scădeți unu din cifra „românilor dumneavoastră”. Ar trebui să fie ușor, având în vedere profesia dumneavoastră de bază.  Eu rămân un român al străzii.

Mulțumesc, Liviu Antonesei, articolul tău pe această temă a fost declicul, care m-a determinat să scriu cele de mai sus (https://antoneseiliviu.wordpress.com/2017/02/03/domnule-iohannis-eu-nu-sint-un-roman-de-al-dumneavoastra/).

Macri’s – Calin Nemes, dintre ingeri: Despre noi!

De cate ori vad tineri protestand in strada, mi-amintesc de Calin. Calin Nemes. Cel  pe care l-am cunoscut in facultate, ca omul care organiza celebra brigada Bum. A studentilor de la poalele Feleacului. Calin, cel care putea sa recite o poezie a unui revolutionar bolsevic rus, si s-o transforme intr-un indemn la revolta anticomunista.

Aflat in fruntea demonstrantilor de la Cluj, in decembrie 1989, Calin a mers in fata soldatilor, si-a descheiat camasa, si a strigat la ei: “Trageti, ma, am o singura inima!”, primind cu zambetul pe buze gloantele  izbavitoare. Dumnezeu nu l-a vrut langa el atunci. Dar, dupa cativa ani, disperarea l-a cuprins, vazand ca nu se schimbase mare lucru la noi,  si s-a sinucis. Nu inainte de a ne lasa mostenire, texte ca cel de mai jos:

 

„ […] Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelor glorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou la nepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrele marilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.

Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să se aşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nu i-aţi iertat că au supravieţuit.

Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii, sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, ca nişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar prin televizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă, Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţi din mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiii îmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţi trimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că vă contraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitate părintească.

Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpăra singura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu care ne-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să vă îndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.

Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi că iar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţi căpăta curajul de a spune „NU!”

Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureau copiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţi pentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi. De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie, aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-au fost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. […]

Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şi viaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau mai târziu.

Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeş (n.1961 – d.1993),  România liberă , 25 aprilie 1991